Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 11 august 2013 00:00 / Actualizat sambata, 10 august 2013 20:04
Ieri, cînd a împlinit 40 de ani, argentinianul a anunţat că va relua alergările săptămîna viitoare. La 3 luni şi jumătate de la ruptura tendonului ahilian.
Pentru Inter, ieri a fost sărbătoare. Javier Zanetti, unul dintre cei mai mari jucători din istoria clubului, a împlinit 40 de ani.
Il Capitano are o carieră fenomenală pe " Meazza":
- 845 de meciuri la Inter; record nerazzurro
- 603 meciuri în Serie A; record pentru un străin
- 137 de meciuri la rînd în Serie A; record interist
- 82 de meciuri în Liga Campionilor; alt record la această echipă
O nouă veste bună pentru fanii milanezi. Argentinianul, care a suferit pe 28 aprilie o ruptură la tendonul ahilian stîng, va relua pregătirea individual săptămîna viitoare.
Şi Javier e optimist: "Vreau să joc, să-i redau strălucirea lui Inter. Dacă mă simt bine, s-ar putea să continuu şi din 2014".
16 trofee a cucerit Zanetti în tricoul nerazzurrilor (record), inclusiv Liga Campionilor, 5 titluri, 4 Cupe ale Italiei, Cupa UEFA şi Mondialul cluburilor
145 de selecţii are Javier la "naţionala" Argentinei (record), pentru care a marcat 5 goluri