INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MÎINE ÎNCEPE NOUL SEZON ÎN SERIE A

Imperiul contraatacă

Articol de - Publicat vineri, 21 august 2009 00:00

Refăcută moral şi financiar după Calciopoli şi serios întărită în vară, Juventus e singura capabilă să distrugă hegemonia lui Inter

Din 2006 Inter n-are adversari în Serie A. Cu Mancini sau Mourinho pe bancă, milanezii au defilat, obţinînd 3 titluri şi în teren, după cele două cucerite în urma scandalului Calciopoli. Între timp însă, a înviat rivala de moarte, Juventus. Restabilită moral şi financiar şi reîncarnată în noua trupă a lui Ferrara, cea mai iubită echipă în Italia se bate la şefie cu argumente solide.

Este singura dintre granzi care n-a pierdut nici o vedetă. Inter şi Milan şi-au dat în Spania cei mai buni jucători, Ibrahimovici şi Kaka, încasînd împreună 135 de milioane de euro. Roma l-a vîndut pe Aquilani în Anglia. Fiorentina s-a despărţit de Felipe Melo, întărindu-i pe torinezi.

Într-o perioadă de criză şi fără exporturi spectaculoase, şi-a permis să aducă doi fotbalişti de 25 de milioane, Diego şi Felipe Melo. Nu întîmplător, ambii brazilieni, cu care "bianconerii" vor să ţină pasul cu legiunea sud-americană interistă, completată în mercato cu Milito şi Motta. Şi s-a completat în defensivă cu două achiziţii ieftine, aruncate de Real Madrid şi Barcelona.
Nu în ultimul rînd, a renunţat la Ranieri, antrenor cu nume, însă depăşit. Şi a pariat, după modelul de succes Guardiola, pe un fost jucător, Ciro Ferrara, proaspăt licenţiat la Coverciano.

"Noua Juventus braziliană a făcut o supercampanie de achiziţii şi e pregătită să cîştige titlul"
Carlos Dunga, selecţioner Brazilia

"Ferrara face catenaccio. Jocul lui Juve e bazat pe o defensivă de fier şi toate mingile spre Del Piero"
Diego Maradona, selecţioner Argentina

409,1 milioane de euro e suma cheltuită pentru achiziţii de cele 20 de cluburi din Serie A în această vară

26 de euro
este sume medie cheltuită anual de fanul italian pentru achiziţionarea de tricouri, locul 5 în Europa

PRIMA ETAPĂ
Deschide Mutu
Primul meci al sezonului se mîine seară, de la ora 19:00 la Bologna, unde Mutu merge în vizită cu Fiorentina. De la 21:45, intră în scenă Codrea cu Siena, în meciul de acasă contra lui Milan. Duminică, restul partidelor se dispută în nocturnă, de la 21:45, pentru a evita canicula, Catania - Sampdoria, Genoa - Roma, Juventus - Chievo, Lazio - Atalanta, Livorno - Cagliari, Palermo - Napoli şi Udinese - Parma, cu excepţia meciului Inter - Bari, programat de la 19:00.

CHINTĂ DE ROMÂNI
Mutu şi Chivu sînt vedetele grupului, totalizînd împreună 16 sezoane şi 361 de apariţii în Serie A

Prin transferul lui Dorin Goian la Palermo, s-a păstrat chinta de români care a terminat sezonul trecut. Cum Dică a fost împrumutat de Catania la Iraklis Salonic, ceilalţi patru ce vor evolua în Serie A sînt Mutu (Fiorentina), Chivu (Inter), Codrea (Siena) şi Ştefan Radu (Lazio). Dintre toţi, Mutu şi Chivu sînt jucătorii cu cele mai vechi ştate de servicii în Serie A, dar şi cei mai apreciaţi. Briliantul a început la Inter, în stagiunea 1999-2000, după care a trecut pe la Verona (două sezoane), Parma (1), Juventus (2) şi Fiorentina (3). Chivu, în schimb, a fost mai statornic. A evoluat 4 ani la Roma (2003-2007), iar pe următorii doi i-a petrecut la Inter.

PARIURI
Inter e favorita

Inter porneşte ca favorită în cursa pentru cucerirea celui de-al cincilea titlu consecutiv în Serie A, în vreme ce Fiorentina e abia a 5-a din aceste punct de vedere.

Briliantul în pole position
Adrian Mutu e printre favoriţii la cîştigarea titlului de golgeter, fiind cotat mai bine decît multe nume importante din Serie A, precum Del Piero, Totti, Ronaldinho sau Balottelli. Favorit e noul "vîrf" al Interului, Eto'o.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cine este Călin Georgescu, candidatul-surpriză care speră la accederea în turul 2 al alegerilor prezidențiale » Ce sport extrem practică
Stiri extrasport

Momente ca în peluză, imediat după apariția exit poll-ului pentru prezidențiale: „Demisia, demisia!” » Stupoare la sediul partidului

Numărătoarea parțială a voturilor de la alegerile prezidențiale: lupta dintre Georgescu, Ciolacu și Lasconi! Diferență infimă între ocupanții locurilor 2 și 3 după numărătoarea din timpul nopții

Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”

Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Comentarii (13)
 •  22 August 2009, 00:29

Slabut articol... cand te inhami sa scrii un articol de acest calbru, trebuie MACAR sa stii statisticile bine. Inter a castigat la masa verde UNA BUCATA TITLU, celalalt care nu i s-a acordat Juventusului a fost retras complet, adica, NEACORDAT NICIUNEI ECHIPE. Asezarile in teren sunt hilare, probabil vreun print screen din FIFA 2010. Anul asta Juve va fi ceva mia puternica, dar nu au forta necesara sa ridice vreo problema. Doar cu arbitrii, o stii ce-o stii batranul Lippi ;)

 •  21 August 2009, 11:25

Care sunt alea doua titluri la masa verde? In 2006 a fost unul. Si cam atat! Foarte documentati oamenii... In '89 castigase titlul cu nr 13. Are 17 in total... Do the math... Si n-are decat sa spere Juve in continuare...

 •  21 August 2009, 11:23

foarte bun titlu' intradevar abia astept sa vad cum grande juventus sterge pe jos cu echipele din milano !

Vezi toate comentariile (13)
Comentează