Articol de David Marinescu - Publicat duminica, 04 februarie 2024 23:48 / Actualizat luni, 05 februarie 2024 10:03
Inter a învins-o pe Juventus, scor 1-0, în derby-ul rundei cu numărul 23 din Serie A. Milanezii s-au desprins în fruntea ierarhiei din Serie A.
Derby d'Italia, clasicul fotbalului din Peninsulă, le-a găsit pe cele două rivale în fruntea clasamentului, despărțite de un singur punct.
Galeria Interului a tratat cum se cuvine momentul. „Giuseppe Meazza” a fost luminat de un foc de artificii, apoi ornat cu o scenografia cât toată peluza și lasere. A fost sold-out, 6.296.245 de euro intrați în bugetul clubului din bilete și materiale promoționale.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Derby d'Italia
Meciul n-a avut un ritm fantastic. Tabela a fost deblocată în minutul 37, când Federico Gatti și-a deviat mingea în propria poartă, presat de Marcus Thuram.
Massimiliano Allegri a forțat, i-a trimis în repriza secundă pe Weah și Chiesa, dar fără rezultat. În primele 75 de minute, „Bătrâna Doamnă” nu trimisese niciun șut pe poarta lui Sommer.
Simone Inzaghi a gestionat perfect finalul de meci, un presing sâcâitor și momente prelungite de posesie. Cea mai mare ocazie a aparținut tot gazdelor. Arnautovic a șutat superficial, din 6 metri, și a fost blocat de Wojciech Szczesny.
Fără să strălucească, Inter a ajuns la 57 de puncte și s-a desprins în fruntea ierarhiei din Serie A. Are 4 puncte peste Juventus, dar și un meci mai puțin disputat.
Runda viitoare, pe 10 februarie, liderul se deplasează pe Stadio Olimpico, pentru disputa cu AS Roma. Torinezii primesc vizita lui Udinese.
Clasamentul actualizat din Serie A:
FINAL. Inter - Juventus 1-0
- A marcat: Gatti (autogol) 37
- Click AICI pentru statistici
Inter - Juventus, echipele de start:
Inter (3-5-2): Sommer - Pavard, Acerbi, Bastoni - Darmian, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Dimarco - Thuram, Martinez
Rezerve: Audero, Di Gennaro, Asllani, Arnautovic, Bisseck, Buchanan, Carlos Augusto, de Vrij, Dumfries, Frattesi, Klaassen, Sanchez, Sensi
Antrenor: Simone Inzaghi
Juventus (3-5-2): Szczesny - Gatti, Bremer, Danilo - Cambiaso, McKennie, Locatelli, Rabiot, Kostic - Vlahovic, Yildiz
Rezerve: Perin, Pinsoglio, Rugani, Djalo, Alex Sandro, Nicolussi Caviglia, Alcaraz, Nonge, Miretti, Weah, Iling-Junior, Chiesa
Antrenor: Massimiliano Allegri
Stadion: Giuseppe Meazza
Arbitru: Fabio Maresca