INTERVIU. Xavi Hernandez și-a început cariera de antrenor și țintește sus: „Într-o zi mă voi întoarce la Barcelona. Vreau să ajut, nu să fiu un dictator!”

Catalanul se simte excelent în noua postură. Nu privește în urmă cu regret, la proaspăt încheiata carieră de jucător. După aproape 25 de ani la cel mai înalt nivel, cu Barcelona, și alți 4 în care a evoluat la Al Sadd, catalanul se bucură acum de provocările meseriei de antrenor.

Fostul căpitan blaugrana și-a luat licența Pro în această vară și a fost numit în locul portughezului Jesualdo Ferreira (73 de ani) pe banca echipei din Qatar.

Într-un interviu acordat presei spaniole, Xavi vorbește despre provocările pe care le presupune noua carieră și despre modelul pe care vrea să-l urmeze.

-Simți vreo urmă de regret că ai pus capăt carierei de jucător?
-Nu! Mă simt bine, fericit. Adevărul e că eram nerăbdător să se termine. Am jucat toată viața fotbal, de când mi-aduc aminte, de la 4 ani, am fost mereu cu mingea la picior. Visul meu era să joc la Barça, să ajung la profesioniști, să joc la națională. Mi-am îndeplinit toate visurile. Până aici a fost, am ajuns la final. Am avut mult noroc pentru că am putut decide când mă las. Puteam continua până la 40 sau 42 de ani pentru că în Qatar nu există exigența din Europa, dar așa am simțit, să spun stop.

Eram obosit mental și fizic și mi-a venit rândul să mă retrag. Am tras de timp cât am putut. Să joc până la 39 de ani e un privilegiu. M-am bucurat să joc în Qatar, am evoluat în Liga Campionilor Asiei, am câștigat titlul cu Al Sadd. M-am bucurat de fotbal și la Barcelona, și la Al Sadd. Nu m-am retras cu regret sau tristețe. Am suficient și am dat totul.

-Cum simți schimbarea asta, de la jucător la antrenor? 
- A fost o tranziție destul de ușoară, sunt o persoană dinamică. Ar fi fost îngrozitor să nu am niciun obiectiv și să stau acasă.

-Ești total dependent de fotbal.
-Da, așa este, îmi place mult, e viața mea. Nu aș putea trăi fără fotbal. Sunt un tip competitiv în tot ce fac, fotbalul mă face să mă simt viu.

-Dacă ar fi să alegi poza preferată cu tine care ar fi?
-Mi-am depășit visurile. Am făcut parte dintr-o echipă care a fost una de referință, am câștigat un Mondial și va fi foarte, foarte greu ca Spania să mai câștige altul. Nu am avut accidentări grave. Dar, dacă ar fi să aleg o singură imagine, nu ar fi una în care ridic un trofeu, ci una în tricoul Barcelonei, cu mingea la picior și cu privirea ridicată. De momentele astea m-am bucurat cel mai mult. Senzația aia de a primi mingea și de a ridica privirea este woooow! Îmi place pentru că simt că domin jocul și pot pasa, îmi pot face jocul. Când ai 19 ani, simți că te «arde» mingea pe Camp Nou. Dar anii trec și acea neliniște se transformă în încredere, vrei să ai mingea.

„Qatar e o țară primitoare, mie și familiei mele ne-a dat totul. Dragoste, respect. Ambii mei copii s-au născut la Doha, ne simțim bine aici. Trăim într-un loc ideal pentru copii, într-o țară pentru care familia contează mult. A fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea să vin aici” Xavi Hernandez

-Ce înseamnă să joci la Barcelona?
-Barcelona e ca un transatlantic, nivelul e atât de ridicat încât totul trebuie să fie excelent, presiunea e foarte mare și ești mereu judecat pentru fiecare pas. Acum, de exemplu, așteptările sunt atât de mari încât să iei două trofee, titlul și Cupa Regelui, nu mai e suficient. Eu, în toată cariera mea, am câștigat de trei ori ambele trofee. Antrenorul, jucătorii și conducătorii sunt judecați pentru pierderea unui singur meci, cel cu Liverpool. Eu am stat 17 ani la Barça simțind această presiune, fiind criticat. Din aceștia 17, 5 au fost dezastruoși. Ți se spune în toate felurile, nu ești bun de nimic și trebuie să pleci. E foarte greu.

-Cum a fost pentru tine trecerea de la Barcelona la Al Sadd?
-Când pleci de la Barça, corpul se dezumflă, se prăbușește, se eliberează. E ceva foarte ciudat. Când joci atâția ani la acel nivel nu îți dai seama pentru că trăiești într-un stres continuu și ți se pare totul normal. Când pleci îți dai seama de tot și ești uluit: «Mamă, unde jucam! În ce presiune trăiam! Meciuri la 3 zile, fiecare dintre partide fiind un adevărat examen indiferent că joci 20 de minute, 90 sau nu joci deloc!» E o nebunie!

Pentru un fotbalist, președinte, antrenor al Barcelonei e un examen final. Ești privit cu lupa, fiecare greșeală e analizată la sânge. Trebuie să fii excelent și dacă nu, atunci nu ești bun de nimic. E îngrozitor să trăiești așa! Dar nouă, celor care suntem competitivi, ne și place să trăim așa. D-asta, după ce am încetinit ritmul în ultimii ani, am chef să trăiesc din nou adrenalina aia, să fiu din nou pe cele mai înalte culmi.

În Qatar, la început, făceam un egal și eram foarte supărat, dar îmi vedeam colegii foarte liniștiți. E alt nivel de exigență. Îți și dai seama că există și alte lucruri importante în viață. Qatar mi-a deschis ochii. Eu mă simt excelent aici, mi s-a oferit totul, sunt respectat, mi-a fost oferită o echipă puternică. E o șansă foarte bună pentru că am nevoie de experiență, am nevoie să-mi testez calitățile de antrenor, să mă văd pe bancă. La Barça B, de exemplu, ar fi mai multă presiune.

869 de meciuria jucat Xavi în toată cariera. A marcat în total 97 de goluri

-Se așteaptă de la tine să fii noul Guardiola. Te sperie asta?
-Știu și nu mă sperie. Am trăit asta ca jucător și nu a fost ușor. Nu va fi nici când mă voi întoarce ca antrenor. Știu ce așteptări sunt, urmăresc tot ce se întâmplă la Barcelona, am văzut sondaje pe site-uri unde eram favorit pentru a prelua Barcelona acum. Omule! Le mulțumesc tuturor celor care cred în mine, dar nu era momentul. Am nevoie de experiență.

Am început de la zero, imaginează-ți că îți începi cariera de inginer și ești pus să faci construiești tunelele de la Vallvidrera. Nu se poate! Am nevoie de o bază, de o experiență pe care acum nu o am. Nu ascund că obiectivul meu e să antrenez Barça. Cred că pot ajunge să fiu bun, pentru că am avut mari antrenori. Ar fi un privilegiu să-l antrenez pe Messi. Suntem prieteni, e un tip direct și sincer.

În Qatar, cu jucătorii pe care îi avem, nu pot spune că aș putea conduce un Ferrari fără să am un motor pe măsură. Guardiola e un antrenor mult mai bun acum decât în 2008, dar atunci a câștigat totul. E un proces. Vreau să fiu un sprijin, o persoană care să vrea să ajute. Nu vreau să fiu un dictator.

Pep e cel mai bun antrenor din lume la cum văd eu fotbalul. Eu încep o etapă nouă și am anumite îndoieli și vreau să mă văd cu el pentru a le discuta. E un tip cu care am avut mereu o conexiune specială. Ca antrenor e cu adevărat special.

-Povestește-ne mai mult!
-Uneori, la pauză, pe tunelul care ducea spre vestiare, vorbeam cu Busquets: «Nu jucăm bine, trebuie să atacăm mai mult pe benzi pentru că jucăm prea mult pe interior și acolo sunt spații». Ajungeam în vestiar și Pep începea să vorbească și ne spunea exact aceleași lucruri. Exista o armonie, înțelegem fotbalul la fel. Pep și Luis Aragones sunt exemplele mele, pentru mine a fost un adevărat Master să fiu antrenat de ei.

32 de trofeea adunat Xavi de-a lungul carierei de jucător

-Cum crezi că va fi revenirea ta pe Camp Nou?
-Dacă voi antrena Barcelona într-o bună zi, știu că voi fi judecat pentru orice greșeală. Toți vor să fie la o echipă mare. Ar fi mai comod să merg în liga a doua, dar sunt un tip competitiv și îmi plac marile provocări. Știu ce o să urmeze, voi rămâne chel sau voi albi (ha-ha-ha!), dar asta este.

Citește și:

VIDEO + FOTO Antoine Griezmann, primele declarații ca fotbalist al Barcelonei: „Dacă Messi și Suarez sunt supărați, le voi cere scuze pe teren, cu pase decisive”