Articol de GSP - Publicat duminica, 25 decembrie 2022 21:53 / Actualizat duminica, 25 decembrie 2022 22:20
Jude Bellingham (19 ani) ar înclina către un transfer la Manchester City, pentru a lucra cu Pep Guardiola, în loc să meargă la Real Madrid sau Liverpool.
Jude Bellingham, mijlocaș central englez în vârstă de 19 ani, este unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din lume, evaluat la 110 milioane de euro de portalul de specialitate Transfermarkt.
Pe urmele lui Bellingham se află nume uriașe din fotbalul european, precum Real Madrid, Liverpool, PSG și Manchester City.
Pep Guardiola le-a dat șah mat: Jude Bellingham vrea la Manchester City
Utlima echipă dintre cele menționate pare să aibă avantaj în prezent. Motivul, prezentat de The Sun, este eventuala colaborare cu antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, o idee care-l atrage pe Bellingham.
Campioana Angliei este încrezătoare că va obține semnătura fotbalistului de la Borussia Dortmund, mai ales că Guardiola a semnat de curând prelungirea contractului cu City până în 2025. Dar nici Real Madrid nu se lasă.
Oricum, este de așteptat ca Belligham să devină cel mai scump fotbalist englez din istorie, să coste mai mult decât a făcut-o Jack Grealish, cumpărat de Manchester City cu 117,5 milioane de euro.
La 19 ani, Bellingham a jucat deja 22 de meciuri în naționala de seniori a Angliei, plus 112 la Borussia Dortmund, cu 19 goluri și 21 de pase decisive în tricoul galben-negru.
VIDEO: ce știe să facă Jude Bellingham
Mai multe știri din Premier League:
Transfer de 50 de milioane de euro oficializat astăzi în Premier League
OUT de la City! S-a întors supraponderal de la Mondial, iar Guardiola l-a exclus: „Nu se poate așa”
Viorel Moldovan vrea o regulă ce ar înfuria FCSB și Craiova: „De ce în altă parte se poate?!”
Nadia Comăneci s-a întors în sportul românesc » Cu ce club va colabora