Articol de GSP - Publicat duminica, 27 decembrie 2020 19:32 / Actualizat duminica, 27 decembrie 2020 20:43
Mulțumită golului marcat în victoria cu Valladolid, scor 3-0, Lionel Messi (33 de ani) a devenit fotbalistul cu cele mai multe goluri înscrise pentru un club în meciurile oficiale - 644. L-a depășit astfel pe brazilianul Pele (80 de ani), cu 643 reușite pentru Santos între 1957 și 1975.
Argentinianul Barcelonei a fost celebrat de lumea fotbalului după borna atinsă pentru clubul catalan, a demarat o campanie prin care le-a trimis sticle de bere personalizate tuturor portarilor împotriva cărora a marcat, totul pentru ca Santos să emită un comunicat oficial la câteva zile distanță, prin care spune că Messi nu l-ar fi depășit, de fapt, pe marele Pele.
Pele, peste 1.000 de goluri la Santos
Argumentul clubului cu 8 titluri cucerite în Brazilia este că Pele, pe numele său complet Edson Arantes do Nascimento, ar fi înscris 1.091 de goluri pentru Santos. 448 în meciuri și competiții amicale, pe lângă cele 643 contorizate oficial. „Cele 448 de goluri au fost ostracizate, de parcă ar valora mai puțin decât celelalte”, se arată pe site-ul oficial al celor de la Santos.
Clubul brazilian notează că aceste goluri suplimentare au fost înscrise în meciuri care urmau regulile partidelor oficiale și că au fost reușite în poarta unor echipe importante ale lumii, precum River Plate, Real Madrid, Napoli, Boca Juniors, Juventus și Barcelona.
Un alt argument prin care Santos a dorit să sublinieze importanța celor 448 de goluri ale lui Pele este structura pe care fotbalul de top din Brazilia o avea în trecut. Campionatul principal, Paulista, se juca între iulie și decembrie, iar în alte două luni se disputa turneul Rio-Sao Paulo.
În restul anului, în care nu se disputau meciuri oficiale, cluburile erau nevoite să dispute meciuri amicale peste tot în lume, acestea devenind principala sursă de venit prin care Santos reușea să își păstreze vedetele.
„Un gol împotriva lui Eibar este, din punct de vedere al statisticii, la fel ca unul împotriva Valenciei. Un gol împotriva lui Transvaal (din Surinam) are aceeași valoare ca unul înscris în poarta lui Real Madrid, pe Santiago Bernabeu”, se mai arată în textul semnat de Fernando Ribeiro, care se ocupă de istoria și statisticile lui Santos.
VIDEO. Messi a doborât recordul lui Pele - 644 goluri pentru Barcelona
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
E pe loc de Champions League în Serie A, dar ar antrena în Liga 1: „Mi-ar face plăcere”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”