Articol de Theodor Jumătate - Publicat duminica, 14 august 2022 14:09 / Actualizat duminica, 14 august 2022 14:31
Metz a câștigat (2-0 cu Valenciennes) și e pe locul 5 după trei etape, la un punct de lider. Totuși, se confruntă cu o situație stranie: stoperul malian Kiki Kouyate (25 de ani) n-a vrut să intre pe teren, nemulțumit că oficialii clubului i-au refuzat transferul.
Laszlo Boloni stă bine în Ligue 2. Nu a fost startul ideal la Metz, două victorii și o înfrângere, dar e bine, pentru o formație afectată psihic de retrogradarea din prima ligă și preluată în această vară de antrenorul român. E pe locul 5, la numai un punct de liderul Guingamp, cu un golaveraj care dă speranțe: 5-1.
Laszlo Boloni: „Nu puteam scoate mingea din 16 metri”
După 2-0 cu Valenciennes, sâmbătă seară, Loți a apreciat la conferință jocul echipei: „Un start bun, e întotdeauna bine când câștigăm”. Tehnicianul a fost mulțumit că „am știut să gestionăm contraatacurile și fazele fixe ale adversarilor”.
Dar nu a trecut cu vederea perioada dificilă din repriza secundă: „Au fost vreo opt minute când a existat o presiune reală asupra careului nostru. A fost greu, nu puteam scoate mingea din 16 metri. Din fericire, am reușit noi să contrăm, la final”.
Laszlo Boloni: „Absența lui Kouyate? Decizia jucătorului”
Boloni se confruntă însă cu alt gen de probleme la Metz. Fundașul malian Kiki Kouyate, unul dintre cei mai buni vișinii, a refuzat să joace cu Valenciennes, au dezvăluit L'Equipe și Le Republicain Lorrain.
Stoperul era supărat că Dylan Bronn, fostul său coleg din centrul defensivei, a plecat la Salernitana pentru un milion de euro, iar lui i s-a refuzat transferul, deși clubul italian făcuse o ofertă mai mare pentru el.
#FCMVAFC [ ℙ𝕣𝕠 ]
— FC Metz ☨ (@FCMetz) August 14, 2022
🎙️ La réaction de coach Bölöni à l'issue du succès face à @VAFC.
💬 "𝐈𝐥 𝐞́𝐭𝐚𝐢𝐭 𝐭𝐫𝐞̀𝐬 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐭𝐫𝐨𝐮𝐯𝐞𝐫 𝐥𝐚 𝐯𝐢𝐜𝐭𝐨𝐢𝐫𝐞" 👇 pic.twitter.com/75iN0GdL7x
„Absența lui Kouyate? A fost decizia jucătorului. E o piesă importantă la noi, dar văzând starea sa psihică, nu și-a asumat riscul de a intra pe teren”, a explicat antrenorul. „Sunt convins totuși că e un băiat care ascultă. Îi vrem binele și vom găsi cea mai bună cale, pentru că merită”.
Laszlo Boloni a atenționat însă: „Sunt lucruri pe care trebuie să le respectăm. Cel mai important este colectivul”.
- Sursă foto: Facebook @FC Metz
Laszlo Boloni: „Antrenorul trebuie să accepte anumite lucruri”
Boloni nu e mulțumit de activitatea clubului în mercato. Bronn a fost vândut, Boubacar Traore va fi și el cedat, probabil, potrivit Le Republicain Lorrain, și achizițiile nu sunt chiar cele dorite de Loți.
„Antrenorul trebuie să accepte anumite lucruri... Inclusiv situația financiară”, a afirmat el, încercând să protejeze totuși Metz, cel puțin în fața presei.