Articol de Adrian Duţă - Publicat duminica, 02 octombrie 2022 09:20 / Actualizat marti, 16 mai 2023 14:52
Barcelona a câștigat în deplasare cu Mallorca, scor 1-0, într-un meci din etapa #7 din La Liga.
Robert Lewandowski a fost decisiv pentru echipa lui Xavi, marcând singurul gol al partidei. Polonezul a ajuns la un bilanț de 9 reușite în acest sezon, fiind golgeterul campionatului spaniol după 7 etape.
VIDEO. Mallorca - Barcelona 0-1
După un start echilibrat, cu acțiuni la ambele porți, Barcelona a reușit să deschidă scorul în minutul 20. Lewandowski a primit o minge de la Ansu Fati, a pătruns în careu, și-a întors un adversar și a șutat cu efect la colțul lung, lângă bară, fără șanse pentru portarul Rajkovic.
Polonezul a fost aproape de „dublă” două minute mai târziu. A preuat o minge dificilă în careu, a încercat să îl lobeze pe portarul celor de la Mallorca, dar execuția a fost ratată. Și Ter Stegen a fost la înălțime. A apărat incredibil în minutul 34, la șutul din apropiere al lui Jaume Costa.
Mallorca a fost aproape de egalare și pe finalul meciului, prin Lee. El a pătruns în careu, dar a șutat puțin pe lângă poartă, din unghi. Gazdele nu au reușit să marcheze, iar Barcelona a bifat al 5-lea meci consecutiv fără gol primit în La Liga.
Caseta meciului Malorca - Barcelona 0-1
Clasamentul din La Liga
Catalanii au urcat pe primul loc, cu 19 puncte. Real Madrid este pe locul doi, cu 18 puncte, dar „albii” au meci azi cu Osasuna, de la ora 22:00.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Răzbunare! Dybala a marcat contra lui Inter, Mourinho a făcut show în afara terenului
Cum l-a șocat Guardiola pe Haaland: „E o nebunie, nu înțeleg cum e posibil așa ceva”