Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 06 aprilie 2011 00:00 / Actualizat marti, 05 aprilie 2011 21:34
După ce Chivu i-a aplicat un cot în faţă, fundaşul lui Bari a fost lovit şi de Ibrahimovici în stomac. Iar duminică, Morrone i-a spart un dinte
Marco Rossi a devenit în doar două luni simbolul fotbalului western în Italia. Fundaşul "lanternei" Bari o încasează mereu: pumni, coate, palme şi înjurături. Fără motiv ori ca replică la provocare!
Seria a fost deschisă de Chivu. Fundaşul lui Inter i-a tras un cot în pomete şi s-a ales cu 4 etape pe tuşă, fiind judecat cu proba video. Ibrahimovici i-a urmat exemplul, lovindu-l la stomac, şi a fost eliminat. "Poate că era frustrat că nu-i lăsam spaţii", a explicat Rossi. Iar duminică, după 2-1 la Parma, Morrone i-a spart un dinte, pedepsindu-l pentru că şi-a apărat corect şansele, deşi Bari e ca şi retrogradată. "Sînt clipe în care şi marii campioni îşi pierd capul. Am încasat-o de la unii jucători cu care n-am intrat deloc în contact în timpul meciurilor", s-a plîns nedumerit Rossi.
"Îl lovesc pe Rossi pentru că toţi îl bat. Deci pot s-o fac şi eu. Aşa o să-l mulţumesc pe Chivu şi poate îmi dă şeful trei zile libere"
Site-ul interistiorg.com
7 etape de suspendare au primit împreună în 2011 Chivu, Ibrahimovici şi Morrone, jucătorii care l-au lovit pe Marco Rossi