Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 29 septembrie 2023 11:39 / Actualizat vineri, 29 septembrie 2023 13:16
Fostul internațional Samuel Eto'o, acum președinte al Federației cameruneze, este acuzat că s-ar fi implicat în trucarea unor meciuri din liga secundă. El este cercetat alături de alte 39 de persoane, în urma unei înregistrări apărute în iulie.
Fostul internațional camerunez Samuel Eto'o este anchetat de poliție în țara sa natală. Acuzația? Din postura de președinte al Federației, funcție pe care o deține din decembrie 2021, el ar fi pus umărul la trucarea mai multor meciuri de ligă secundă!
O înregistrare audio e piesa de rezistență a acuzării
Primele dezvăluiri au fost făcute în iulie. Atunci a apărut înregistrarea unei conversații purtate de Eto'o cu președintele clubului Victoria United, Valentine Nkwain, cunoscut și sub numele de Bobdidy.
Eto'o i-ar fi promis acestuia că Victoria FC, supranumită Opopo, va fi "ajutată" să promoveze din divizia secundă în liga de elită a Camerunului.
Samuel Eto'o: „Sunt lucruri pe care le putem face, dar trebuie să fii foarte discret”
Potrivit publicației „Camfoot”, Eto'o ar fi spus: „Sunt lucruri pe care le putem face, dar trebuie să fii foarte discret, frate. Nu vă faceți griji, vă vom acorda cele trei puncte și îl vom suspenda pe arbitru.
Opopo trebuie să promoveze în prima divizie. Acesta este scopul nostru. Aceasta este federația noastră. Victoria United va promova”. Ceea ce s-a și întâmplat!
Sunt 40 de persoane cercetate!
Eto'o neagă acuzaţiile, iar Nkwain susține că nu a fost vocea lui în înregistrare. Fostul internațional a declarat în Gazzetta dello Sport că de fapt vorbea cu un prieten: "Este vorba depre cineva care investește în fotbal și vrea să facă din clubul său unul dintre cele mai bune din Camerun. L-am liniştit spunându-i că aş fi făcut tot posibilul pentru a evita orice eroare de arbitraj împotriva lui".
Polițiștii cercetează acum presupusul „abuz de autoritate și corupție”, scandal în care sunt implicate 40 de persoane.
Eto'o are 3 Ligi ale Campionilor în palmares
Samuel Eto'o a agățat ghetele-n cui în 2019, după ce a evoluat, printre altele, la mai multe grupări de top din Europa: Real Madrid, Barcelona, Inter și Chelsea.
La nivel de club a bifat 764 de meciuri și 371 de goluri, iar în palmares are trei Ligi ale Campionilor, două cu Barca, una cu Inter.
118selecții și 56 de goluri are Samuel Eto'o în naționala Camerunului. A cîștigat cu echipa reprezentativă Cupa Africii pe Națiuni de două ori
ALTE ȘTIRI DIN FOTBALUL INTERNAȚIONAL:
După ce au transferat jucători de top, saudiții vor acum să aducă și arbitri din Premier League