Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 11 martie 2019 10:56
După un tur dificil, fără niciun gol marcat în zece meciuri de Ligue 1, în mijlocul unui conflict continuu cu antrenorul Patrick Vieira, Mario Balotelli schimbă clubul și, dintr-o dată, totul merge bine. La Marseille, se simte acasă, e titular și înscrie etapă de etapă. Duminică învingându-și chiar fosta echipă. 1-0 cu Nice.
Italianul, 28 de ani, are deja cinci goluri în șase partide la OM. Și este întâiul jucător alb-albastru care marchează în primele patru meciuri disputate pe „Vélodrome” în ultimii 45 de ani.
Super Mario a găsit alt mod original și amuzant de a sărbători reușita.
După ce a simulat o accidentare, șchiopătând fără să aibă nimic, la 2-0 cu Amiens și a făcut un selfie alături de colegi pe gazon, la 2-0 cu Saint-Étienne, duminică, atacantul peninsular s-a așezat în fund la colțul terenului, jucând piatră-hârtie-foarfecă împreună cu prietenul Thauvin. Ultrașii marseillezi îl iubesc.
150.000 €a primit Balotelli pentru primele 5 goluri la Marseille. Bonusul se va dubla la 10 reușite
„Când ai un jucător ca Balotelli, nu ai nevoie de 36 de ocazii pentru a înscrie un gol. Sunt foarte mulțumit de Mario”
Rudi Garcia, antrenor Marseille„O singură clipă de neatenție și Mario ne-a făcut rău. Altfel, a fost inexistent tot meciul”
Patrick Vieira, antrenor Nice
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat