INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Materazzi va fi indisponibil trei săptămâni din cauza unei accidentări la coapsă

Articol de GSP - Publicat joi, 02 octombrie 2008 00:00

Fundaşul lui Inter Milano, Marco Materazzi, va rata următoarele două meciuri pe care naţionala Italiei le va disputa în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, cu Bulgaria şi Muntenegru, după ce a suferit o întindere la coapsă în partida de miercuri cu Werder Bremen, informează AFP.

Publicaţiile sportive din Peninsulă susţin că apărătorul a fost supus joi unui control medical amănunţit în urma căruia doctorii i-au recomandat aproximativ 20 de zile de pauză.

Dacă diagnosticul inţial este confirmat, atunci Materazzi va lispi la cele două partide pe care Italia le va juca în Preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud, cu Bulgaria, la data de 11 octombrie, şi cu Muntenegru, patru zile mai târziu. De asemenea, fundaşul în vârstă de 35 de ani va rata şi întâlnirile cu Bologna şi AS Roma, din Serie A, precum şi confruntarea cu Anorthosis Famagusta, din Liga Campionilor.

Marco Materazzi a acuzat dureri la coapsă şi a fost înlocuit în minutul 20 al meciului cu Werder Bremen, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Sursa: NewsIn

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Stranieri
Daily Mail a deslușit gestul făcut de Ianis Hagi la gol, când s-a dus glonț la managerul Philippe Clement
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
Superliga
Clubul din Superliga negociază 5 transferuri + „Aveam informații că vor pleca antrenori de la alte echipe”
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”
Superliga
„Cine e cel mai frumos bărbat din fotbalul românesc?” » Anamaria Prodan are un favorit-surpriză: „Mi-a plăcut toată viața”

Singura condiție ca Dan Negru să mai prezinte un Revelion: „Doar așa o fac, dar e imposibil să se mai întâmple”

CFR Cluj i-a adus atacant din Italia lui Dan Petrescu: „Îl vom prezenta după Revelion” » GSP știe numele și detaliile afacerii


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează