Articol de David Marinescu - Publicat marti, 27 februarie 2024 10:58 / Actualizat marti, 27 februarie 2024 11:32
Fiecare mișcare a lui Kylian Mbappe e atent urmărită și analizată, fie că e vorba despre prestațiile stelare de pe teren, fie că vorbim despre ceea ce face în viața personală.
Presa din Franța, dar și cea din Spania au anunțat că fotbalistul a semnat deja contractul cu Real Madrid și e așteptat, din vară, sub comanda lui Ancelotti.
Presa din Spania a aflat motivul vizitei neașteptate a lui Mbappe la Barcelona
Acum, francezul e în atenția presei pentru viața privată. Zvonurile că ar avea o idilă cu Lola Indigo (Miriam Doblas, pe numele ei real), o cunoscută cântăreață spaniolă, prin din ce în ce mai mult contur.
De curând, Mbappe, fotbalist cu peste 100 de milioane de urmăritori pe Instagram, i-a dat follow artistei spaniole, declanșând un val de comentarii în lumea mondenă.
S-a speculat chiar că Lola ar fi fost motivul vizitei fulgerătoare a lui Mbappe la PSG la Barcelona, de săptămâna trecută.
Lola Indigo, 31 de ani, va concerta în 2025 pe „Bernabeu”
Cântăreața a devenit cunoscută după ce a participat la emisiunea „Operación Triunfo”. A început să lucreze în showbiz ca dansatoare și a colaborat cu Enrique Iglesias și Chris Brown, printre alții.
Faima ei a crescut odată cu lansarea primului hit: „Ya no quiero ná”, ascultat de aproape zece milioane de ori pe Spotify. Videoclipul a fost redat de șaptezeci de milioane de ori pe Youtube.
Mbappe, fotografiat în ipostaze tandre alături de un fotomodel transsexual
În vara lui 2022, Mbappe era într-o relație cu Ines Rau, un fotomodel francez în vârstă de 32 de ani, care în 2017 a devenit prima persoană transsexuală apărută pe coperta Playboy.
Cei doi au fost zăriți împreună pentru prima dată în mai, la Festivalul de Film de la Cannes, iar paparazzii i-au surprins împreună pe un iaht.
Mbappé, in Francia sicuri: la nuova fidanzata è la modella transgender Ines Rau https://t.co/w0T2rKVsQZ pic.twitter.com/nJdIRAuKkG
— Serie B BKT (@serieB123) August 30, 2022
Mbappe, în vizită la Barcelona
Kylian Mbappe (25 de ani) a apărut pe 22 februarie pe aeroportul din Barcelona.
😮 Con su FUTURO EN EL AIRE...
— El Chiringuito TV (@elchiringuitotv) February 21, 2024
❌ ...MBAPPÉ ha estado ¡EN BARCELONA!#JUGONES pic.twitter.com/ks9EFqYGb6
Mbappe a petrecut două zile de vacanță în Barcelona, alături de prietenul Achraf Hakimi. Iar pe aeroport a fost luat la întrebări de fanii nerăbdători să afle dacă a semnat deja cu Real Madrid.
Kylian a fost întrebat de unul dintre fani: „Ai semnat deja pentru Real Madrid?”, în timp ce un alt suporter l-a întrebat: „Simți deja că aparții de Real Madrid?”. Francezul a preferat să nu spună nimic, a evitat toate întrebările venite înspre el, potrivit El Chiringuito.