Articol de GSP - Publicat sambata, 14 ianuarie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 14 ianuarie 2012 16:24
101 premii a adunat Lionel Messi ca fotbalist, individual şi de echipă. Cîştigate ca junior ori la seniori, cu puştii Argentinei ori la FC Barcelona. Ca să le poată ţine pe toate la un loc, cel mai bun fotbalist din lume în ultimii 3 ani şi-a amenajat în propria locuinţă din capitala Catalunyei o cameră destinată găzduirii trofeelor, aranjate într-o mare vitrină.
Probabil şi pentru a fi protejat mai bine, ”muzeul” este plasat tocmai la etajul 3 al casei. În mod normal, Leo n-ar ajunge decît rar la acel nivel, dar mereu cînd e vizitat de cineva este solicitat să arate camera trofeelor. Cum acest lucru se întîmplă destul de des şi nu vrea să-şi chinuiască oaspeţii urcînd scările, situaţia l-a obligat să angajeze o firmă care i-a montat un ascensor special ca să ajungă la ”comoară”.
În curînd, va trebui altă schimbare. Vitrina este ticsită şi cu greu în ea mai pot intra trofee. Tocmai de aceea, Messi (24 de ani) i-a cerut recent tatălui său, Jorge, să se gîndească la o soluţie pentru a avea unde să-şi pună viitoarele premii lîngă cele deja cîştigate.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”