Articol de Daniel Scorpie - Publicat joi, 06 iunie 2024 17:48 / Actualizat joi, 06 iunie 2024 20:32
Joshua Zirkzee (23 de ani), atacantul neerlandez neselectat pentru Euro 2024, se poate transfera în această vară de la Bologna în schimbul sumei de 40 de milioane de euro. Diavolul milanist vrea să-și întărească ofensiva cu un golgheter care nu s-a adaptat în 2021 la Parma și pe care Bayern l-a vândut apoi doar cu 8,5 milioane!
Atacantul care bate la porțile Oranje este pe cale să devină protagonistul unui spectaculos transfer, în această vară. Specialistul european în mercato, Fabrizio Romano, a aflat că Joshua Zirkzee a intrat serios în vizorul lui AC Milan, care a transmis celor de la Bologna că e gata să-i activeze clauza de rezilierea a acordului valabil până pe 30 iunie 2026.
Bayern l-a vândut pe Zirkzee cu 8,5 milioane de euro
Este vorba despre 40 de milioane de euro, fix suma cu care Bayern, clubul său formator, a stipulat-o în actele de transfer în 2022 pentru răscumpărare. Și de aproape cinci ori mai mare decât banii obținuți de bavarezi din vânzarea lui.
Aflat pe radarului fostei campioane a Germaniei, dar și al altor grupării din Premier League, autorul a 12 goluri și 7 assisturi în 37 de evoluții pentru Bologna în stagiunea trecută nu va juca la Euro 2024, întrucât selecționerul Ronald Koeman nu l-a inclus pe lista oficială de 26 comunicată deja de pe 27 mai.
A ratat debutul în națională după o problemă musculară
Joshua fusese însă remarcat de tehnicianul batav în primăvară, când l-a și convocat pentru meciurile amicale cu Țara Galilor și Germaniei, de la sfârșitul lunii martie. N-a mai ajuns la lot întrucât s-a accidentat într-un joc cu Empoli și astfel și-a amânat debutul în reprezentativa batavă. Până după turneul final din Germania, la care Koeman a luat șase atacanți.
11milioane de euro a costat transferul lui Dennis Man de la FCSB la Parma în 2021. Un an și jumătate mai târziu, Bologna îi achita 8,5 milioane lui Bayern
Joshua Zirkzee valorează acum 50 de milioane de euro
Zirkzee a avut o ascensiune fulminantă în ultimii trei ani. De la perioada celor șase luni petrecute la Parma în Serie A, în care i-a avut coechipieri pe Dennis Man și Valentin Mihăilă și în care nu s-a adaptat, fiind folosit 108 minute adunate din patru apariții în teren, Joshua a ajuns să fie cel mai bun maracator al squadrei lui Thiago Motta în 2023-2024.
Atacantul Bolognei este cotat acum la 50 de milioane!
Iar cota a sărit exponențial: de la 8 milioane de euro, la revenirea după împrumutul de la Bayern, până la 50 de milioane, potrivit ultimei actualizări făcute de portalul Transfermarkt.
Spre comparație, cotele lui Man și Mihăilă luate împreună abia dacă ajung la 11,8 milioane! De peste patru ori mai puțin decât valoarea actuală a fotbalistului cu mamă nigeriană, pe care Bayern l-a mai împrumutat la Anderlecht..