Articol de Daniel Grigore - Publicat vineri, 03 martie 2023 22:04 / Actualizat vineri, 03 martie 2023 22:04
Mijlocașul ecuadorian Moises Caicedo (21 de ani) a semnat prelungirea contractului cu Brighton până în 2027. În iarnă, Chelsea oferise 62 de milioane de euro în schimbul lui, iar Arsenal 80 de milioane!
În această iarnă, Moises Caicedo a fost curtat de două dintre cele mai mari cluburi din Premier League, Chelsea și Arsenal. Londonezii s-au întrecut în oferte: Chelsea a pus pe masă 62 de milioane de euro, Arsenal a urcat la 80!
Brighton nu a vrut să audă. A refuzat propunerile, în ciuda nemulțumirii fotbalistului sud-american, care a transmis public că vrea să meargă la Arsenal.
Moises Caicedo a semnat prelungirea contractului cu Brighton
La mai puțin de două luni distanță de la acel moment, după o serie bună de rezultate la care Caicedo a contribuit, fiind titular incontestabil, ecuadorianul a fost convins să continue pe termen lung la „pescăruși”.
A semnat astfel prelungirea contractului până în vara lui 2027, la finalul sezonului 2026/2027. Noua înțelegere îi va aduce un salariu mult mai mare, conform specialistului în mercato Fabrizio Romano.
Moises Caicedo a ajuns la Brighton în februarie 2021, când echipa engleză l-a cumpărat cu 5 milioane de euro de la Independiente, din Ecuador. De atunci, a jucat 35 de meciuri și a înscris două goluri pentru „pescăruși”.
Mai multe știri din fotbalul internațional:
Mutarea de maestru a lui Xavi » Cum a câștigat Barcelona 3 din cele 5 „El Clasico” cu el pe bancă
Răzvan Marin ar putea prinde un supertransfer » Unde a fost surprins impresarul său