Articol de GSP - Publicat marti, 11 ianuarie 2022 21:36 / Actualizat marti, 11 ianuarie 2022 23:31
Newcastle va achita clauza de transfer a lui Chris Wood (30 de ani), atacantul neozeelandez al lui Burnley.
Newcastle este penultima în Premier League, cu doar 11 puncte strânse în 19 runde. Noii finanțatori au început campania de achiziții. După transferul fundașului Kieran Trippier, s-au înțeles și cu atacantul Chris Wood.
Newcastle îl aduce pe Chris Wood
Managerul Eddie Howe a cerut urgent un atacant, după ce Callum Wilson și Dwight Gayle s-au accidentat. Conducerea s-a mișcat rapid și a dat o dublă lovitură. Newcastle se întărește și slăbește o contracandidată la salvarea de la retrogradare.
Newcastle a activat clauza de transfer, situată în jurul sumei de 20 de milioane de lire sterline, informează Sky Sports: „Burnley nu a vrut să îl cedeze, dar nu a avut ce face! Wood merge chiar acum să efectueze vizita medicală”.
50 de goluriîn 153 de meciuri are Chris Wood în Premier League
Chris Wood a fost adversarul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Tricolorii” au remizat cu Noua Zeelandă, scor 0-0.
Citește și alte știri din fotbalul european:
VIDEO Kroos l-a trollat pe Xavi înainte de Barca - Real » Declarația a ajuns virală
Galatasaray a adus antrenor pentru Moruțan și Cicâldău! A lucrat cu un nume IMENS