INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

"Nu știu ce voi face la finalul sezonului " » Cutremur la Barcelona în prima zi a anului

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat marti, 01 ianuarie 2019 20:36

Ernesto Valverde (54 de ani) nu e sigur că va continua pe banca Barcelonei și după terminarea actualului sezon.

"Nu știu ce voi face în sezonul viitor. Nu poți prezice nimic în fotbalul actual. Niciodată nu am gândit pe termen lung. Pentru mine, următoarele două - trei luni sunt obiectiv pe termen lung. Dincolo de perioada asta nu vreau să mă gândesc.

Când ai o serie bună, toată lumea e fericită, dar când pierzi un joc ai toți ochii atintiți asupra ta. Eu îmi doresc să îi satisfac pe toți. Obiectivul este câștigarea Ligii, iar antrenorul va fi vinovat întodeauna dacă nu e îndeplinit. O să fac tot posibilul să obțin asta, iar mai departe vom vedea.

Munca de antrenor este presupune învățare continuă. Zilnic te confrunți cu situații inedite pe care trebuie să le înfrunți", a declarat Valverde conform Mundo Deportivo.

"Barcelona are un stil de joc marcă înregistrată. Vrem să îl păstrăm, dar trebuie să fim realiști și să îl adaptăm și calităților jucătorilor pe care îi avem acum" Ernesto Valverde

Lider la zi în La Liga, cu 3 puncte peste locul secund (Atletico Madrid), FC Barcelona este calificată în "optimile" Cupei Spaniei (adversar: Levante) și în "optimile" Ligii Campionilor (adversar: Lyon). 

Răspunde mai jos, în comentarii: cine ar fi omul potrivit pentru a-l înlocui pe Ernesto Valverde în cazul despărțirii de Barcelona?

Vezi și: 

VIDEO Imaginile începutului de an! Luis Suarez, atac la tronul lui Messi » Reacția savuroasă a argentinianului și a colegilor de la Barcelona

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
Diverse
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Stranieri
„Să îl dea afară” » Scoțienii au „tunat”, după meciul în care Ianis Hagi a intrat la pauză
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (12)
939271716140965
Manu Ion  •  01 Ianuarie 2019, 23:11

Ce cutremur vedeti voi mai domnilor de la gsp ???? Nu a inceput anul si dati stiri mincinoase cu tendinta de scandal !!!! Vai de voi , patati numele publicatiei !!!!!

balauru48
balauru48  •  01 Ianuarie 2019, 23:39

M-am uitat la toate posturile cu stiri si nu am vazut sa fi fost vreun cutremur in Spania, cu atat mai putin in Barcelona. Cutremur este doar in redactia gsp. Zilnic! De mai multe ori! Craitoiu stie!

dinamo_fan
dinamo_fan  •  02 Ianuarie 2019, 00:07

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează