Articol de Eduard Apostol - Publicat duminica, 21 aprilie 2019 14:49
Salonic nu înseamnă doar PAOK, ci și Aris sau Iraklis. Da, alb-negrii sunt mai cunoscuți la nivel global, însă și celelalte echipe sunt foarte iubite, iar fanii lui Aris se întrec în fanatism cu cei care vor fi diseară pe "Toumba".
- Reporterul GSP Eduard Apostol se află în Salonic, de unde trimite cele mai noi informații despre formația lui Răzvan Lucescu și atmosfera din oraș
Rivalitatea cu Aris este comparabilă cu cea ce datează din anii '60 cu Olympiacos, când s-a petrecut "infamia", cum îi spun cei din nordul Greciei, ca atenienii să-l "fure" pe Giorgos Koudas.
În aceste zile, suporterii îmbrăcați în negru și cu tricouri având diverse însemne ale lui PAOK merg mândri pe stradă. Nu prea îi vezi pe cei ai lui Aris, ori nu se afișează prin zona centrală a orașului. Totuși, rivalii nu apreciază prea mult faptul că Salonicul va avea o campioană, nu pot trece peste duelurile istorice.
"Sper ca Lucescu să nu mai poarte fesul ăla al lui și să piardă meciul! De ce? Ca să se mai amâne bucuria! Sunt fan al lui Aris, n-am cum să mă bucur pentru ei. Aris are două titluri, adversarii au tot două. Mai facem și noi glume, în fine, să câștige titlul!, oricum o va face. Să fie sănătoși, cele bune! M-am legat de chestia cu Lucescu cu fesul lui norocos fiindcă s-a făcut caz pe asta aici", a dezvăluit un fan al lui Aris.