INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Povestea șocantă a unui „Terminator” în Premier League » Violent, bătăuș pe teren, a fost lăsat falit de soție, a avut grijă de câinii altora și a fost barman!

Julian Dicks, dreapta // Foto: Guliver/gettyimages
Julian Dicks, dreapta // Foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 27 aprilie 2023 07:35 / Actualizat joi, 27 aprilie 2023 10:32

Julian Dicks, 54 de ani acum, nu va fi uitat niciodată la West Ham United. Cel mai agresiv fundaș stânga englez, un deceniu pe Upton Park, a luat nouă cartonașe roșii într-o carieră de 14 ani, în care a jucat și la Liverpool. Forțat să se retragă, a rămas și fără bani după divorțul de soție. Și a muncit în locuri la care nu s-ar fi așteptat niciodată.

Julian Dicks e o legendă la West Ham United. Fundașul stânga a jucat zece ani (1988-1993 și 1994-1999) pe Upton Park, arena istorică a londonezilor, și a fost de patru ori ales „ciocănarul anului”. Cel mai valoros jucător al lui WHU în acele sezoane.

Piers Morgan, mare fan Arsenal, furios după dezastrul cu Manchester City: „Dăm totul din mână, jenantă capitulare”
MANCHESTER CITY - ARSENAL 4-1
Piers Morgan, mare fan Arsenal, furios după dezastrul cu Manchester City: „Dăm totul din mână, jenantă capitulare”

Tacklingurile lui „Terminator” Julian Dicks tăiau, provocau răni

Avea un stâng extrem de puternic, era foarte bun la lovituri libere și la penaltyuri, a marcat goluri importante. Dincolo de orice calitate ofensivă, tânărul furios din Bristol era extrem de rău pe teren, agresiv, violent. I se spunea „Terminator” și era un „Terminator”. 

Tacklingurile lui tăiau, crampoanele sale le provocau răni adversarilor și sărea la bătaie instantaneu dacă protesta cineva, dacă auzea vreo insultă. Nu avea o statură de speriat, la 1,78 m și 83 kg, dar era de speriat. A primit nouă cartonașe roșii de-a lungul carierei.

Coleg cu Ilie Dumitrescu și Răducioiu la West Ham, a fost un an la Liverpool: „M-a dat afară din vestiar"

Între cele două perioade petrecute la West Ham (în ultima a jucat cu Ilie Dumitrescu, în prima parte a anului 1996, și cu Florin Răducioiu, în a doua jumătate a lui 1996), Dicks a purtat un sezon faimosul tricou roșu al lui Liverpool. A fost ultimul transfer făcut de Graeme Souness ca manager al „cormoranilor”. 

Problemele cu greutatea și atitudinea, mereu pus pe harță, l-au scos de pe lista următorului tehnician al lui Liverpool, Roy Evans, și Anfield s-a închis pentru el. „Greutatea a fost doar o scuză. Evans de-abia vorbea cu mine, pur și simplu nu mă voia în vestiar. Nu mi s-a mai oferit șansa de a arăta ce pot la Liverpool. Am fost trimis să mă antrenez cu copiii și să joc cu rezervele. Evans m-a dat afară”, s-a plâns Julian ulterior.

Julian Dicks a refuzat naționala: „Nu vrea să joc pentru Anglia”

Dicks își lovea rivalii cu alunecările sale peste limită, însă nici el n-a fost scutit de accidentări grave, cele de la genunchi grăbindu-i sfârșitul. În 1999, când nu împlinise 31 de ani, după o carieră la vârf de numai 14 ani, chiar West Ham i-a reziliat contractul. Și el s-a plâns, și-a amintit Marca în portretul său: „Nu eu am ales să mă retrag, West Ham a luat decizia în numele meu”.

Putea juca și la naționala Angliei, era în stilul Stuart Pearce, fundașul stânga supranumit „Psycho” (78 de selecții pentru Albion), chiar cel care l-a înlocuit în 1999 la West Ham. Scandalurile l-au îndepărtat de selecționată. Atât de supărat a fost, atât de afectat a fost încât la un moment dat, în 1997, a declarat: „Nu vreau să joc pentru Anglia. Nici nu mai sunt interesat. Dacă m-ar chema, aș refuza”.

50de goluri a marcat Julian Dicks pentru West Ham în campionatul englez

„Aveam bani pentru a nu mai munci niciodată. Nevasta mi-a luat totul”

Retras în 1999, nu o ducea rău deloc financiar. „Aveam suficienți bani la bancă pentru a nu mai munci niciodată”, spunea el pentru The Sun. Doi ani mai târziu, era falit, conturile erau goale. Cauza: divorțul de soție, în 2001. „Nevasta mi-a luat totul”.

Cum a supraviețuit? La început, „am avut grijă de câinii altora. Era excelent, pentru că iubeam animalele, mai ales bull terrierii. Unora li se par periculoși. Depinde cum îi crești”. 

A trecut la golf, s-a pregătit pentru a fi jucător profesionist. Nu a rezistat prea mult: „M-am retras din cauza genunchilor. Oricum, nu eram suficient de bun”. Cu banii obținuți, a deschis un bar, uneori era și el barman: „Fanii adverși care mă huiduiau pe stadioane, protestând după tacklinguri, stăteau și râdeau la poveștile mele”.

Povestea șocantă a unui „Terminator” în Premier League » Violent, bătăuș pe teren, a fost lăsat falit de soție, a avut grijă de câinii altora și a fost barman!
Julian Dicks, ca jucător // Foto: Getty Images

Slaven Bilic l-a ajutat. L-a chemat mereu ca secund

Nu a putut sta mult timp departe de fotbal. A antrenat echipe regionale, de amatori, ca Wivenhoe Town, Grays Athletic sau Heybridge Swifts. I-a întins o mână de ajutor croatul Slaven Bilic, fost coleg la West Ham. L-a luat cu el, ca secund, și la West Ham, și la West Bromwich, și la Watford. 

La ultima echipă, în Championship, Bilic și Dicks au fost împreună manager și asistent între decembrie 2022 și martie 2023. De atunci, își caută club. Poate așteaptă un semn de la Bilic să pornească împreună într-o nouă misiune. Julian are 54 de ani. Pe 8 august împlinește 55 și nu mai e falit.

262de meciuri a jucat fundașul stânga în tricoul lui West Ham în campionat

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Valentin Castellanos, anonimul care a înscris un „poker” în poarta lui Real Madrid: „O noapte de vis”

Gareth Bale, tentat de oferta lui Wrexham! Negocierile vor fi purtate într-un loc legendar

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Superliga
Șoc în Superliga » Antrenorul a dus echipa pe loc de play-off și și-a dat demisia: „A anunțat în vestiar”
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
inshallah
inshallah  •  27 Aprilie 2023, 17:03

Bun si interesant materialul. Iar, partea cu "a fost de patru ori ales „ciocănarul anului”" - sublima > chiar ne-ai si explicat ce vrea sa insemne :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close