Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 04 iulie 2023 13:19 / Actualizat marti, 04 iulie 2023 14:15
Un internațional important din elita Angliei, arestat în urmă cu un an și eliberat apoi pe cauțiune, e în continuare investigat de poliția engleză, care i-a prelungit perioada de cauțiune. Dar el a jucat toată stagiunea trecută și ar putea începe și acest sezon.
De obicei, cluburile reacționează imediat în Anglia când un jucător e suspectat de viol și anchetat.
Benjamin Mendy și Mason Greenwood, excluși imediat din lot
În august 2021, reținut de poliție, Benjamin Mendy a fost suspendat de Manchester City, imediat după ce a început investigația în cazul lui. Exclus din lot, campionul mondial francez nu a mai evoluat nici măcar o dată în tricoul bleu. Pe 30 iunie 2023, când i-a expirat contractul, a părăsit "Etihad Stadium". După ce a fost achitat în opt din cele zece capete de acuzare la primul proces, fundașul în vârstă de 29 de ani e din nou la tribunal, în al doilea proces, pentru ultimele două capete de acuzare.
La fel de procedat și Manchester United cu Mason Greenwood. În ianuarie 2022, arestat, apoi eliberat pe cauțiune, a dispărut de pe lista "Red Devils" și nu a mai apărut de atunci pe teren, deși dosarul său a fost închis în februarie 2023. Mijlocașul, 21 de ani, este încă sub contract, dar Manchester United vrea să scape de el.
Deși anchetat, jucătorul suspect poate porni al doilea sezon
Mai este însă un caz în care clubul a ales altă cale. Să-l folosească în continuare! Pe 4 iulie 2022, Daily Telegraph a dezvăluit că un jucător important a fost ridicat în cătușe de poliție de acasă. Două tinere l-au acuzat de viol. Eliberat pe cauțiune, nu a scăpat de anchetă.
Jurnaliștii nu i-au dezvăluit identitatea, dar au făcut publice mai multe informații la acea vreme. Internațional cunoscut, în vârstă de 29 de ani, care putea evolua la Mondialul din Qatar și care locuia în Barnet, în nordul Londrei.
Oricum, suspectul a evoluat întreg sezonul. Iar acum, anchetatorii au decis să-i prelungească perioada de cauțiune până în august. Investigația nu s-a oprit în tot acest timp.
Pe 11 august, începe noua ediție de Premier League și acesta ar putea relua noul sezon, deși situația sa este incertă.
Citește și:
CFR Cluj, transfer-surpriză! A semnat cu un internațional român