Articol de Socaciu Narcis - Publicat sambata, 16 septembrie 2017 16:51
Preşedintele lui Juventus, Andrea Agnelli, ar putea fi suspendat pentru doi ani şi jumătate pentru presupuse relaţii ilicite cu “ultraşii” care încurajau bişniţa cu bilete în strânsă legătură cu Mafia.
El ar fi autorizat vânzarea de bilete şi abonamente peste limita admisă. Procurorii cer şi o amendă de 50 milioane €. Clubul Juventus ar urma să fie sancţionat cu o amendă de 300 milioane € şi disputarea a două etape cu porţile închise. O comisie a federaţiei are la dispoziţie 10 zile să ia o decizie, aceasta putând fi atacată cu apel.
Mai mult, dacă Agnelli este suspendat pentru mai mult de un an, el va trebui să aştepte un deceniu înainte de a putea fi din nou preşedintele lui Juventus.
Alături de Agnelli sunt acuzaţi: Francesco Calvo, fost director comercial, Alessandro Nicola D'Angelo, manager securitate şi Stefano Merulla, responsabil cu vânzarea biletelor. Procurorii cer pentru ei o amendă de 10 milioane € şi suspendări de la 6 luni la doi ani.
În vârstă de 41 de ani, Agnelli conduce clubul Juventus, pe care familia lui îl deţine de aproape un secol, din anul 2010. El este şi membru fără drept de vot în comitetul executiv al UEFA din 2015. Atât Agnelli, cât şi clubul Juventus au negat acuzaţiile aduse.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”