INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CM 2034

GALERIE FOTO Proiectul SF saudit va înghiți sute de miliarde $ » Stadion futurist, situat la 350 metri de sol, accesibil cu lifturi ultrarapide și vehicule fără șofer + Neom răsare în orașul de 170 km ce acum nu există!

Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com +19   FOTO
Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com

Articol de - Publicat vineri, 02 august 2024 17:26 / Actualizat vineri, 02 august 2024 19:50

Arabia Saudită, care va organiza Cupa Mondială de peste un deceniu, va pune la dispoziția FIFA 15 stadioane, dintre care 11 noi și trei modernizate. Meciurile se vor disputa în 5 orașe, dintre care unul (Neom) va fi ridicat de la zero! Proiectul său, The Line, îl prezintă ca unul fără mașini, cu o lățime de doar 200 m și 170 km lungime!

Ceea ce ați avut ocazia să vedeți sau doar ați auzit că există în Qatar, care a produs primul Campionat Mondial supertehnologizat, cu stadioane cu aer condiționat și multe altele, este nimic pe lângă ce ni se pregătește pentru 2034! La 12 ani distanță de la competiția găzduită de Qatar, un alt stat asiatic, mult mai mare și mai bogat, va rupe barierele și promite să lase pe toată lumea cu gura căscată.

Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com
Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com
Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com
Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com
Cele 15 stadioane din 5 orașe ce vor găzdui meciurile de la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com
+14 FOTO

Regatul Arabiei Saudite, care a primit de la FIFA (fiind și singurul candidat oficial) organizarea turneului final de peste trei ediții, s-a lansat într-un pariu îndrăzneț, sub toate aspectele. Conform BBC, se vor investi SUTE de miliarde de dolari pentru ca acest eveniment să rămână în istoria sportului mondial.

O arenă dedicată prințului Mohammed Bin Salman

Din lista de mai sus, nu mai puțin de 11 vor fi ridicate de la zero, iar alte trei, deja existente, vor trece printr-un proces de modernizare. Cel mai șocant proiect este legat de o nouă arenă de domeniul științifico-fantasticului.

Se preconizează un stadion cu o capacitate de 46.000 de locuri, situat deasupra nivelului solului, la o înălțime de 350 de metri! Nu, nu e nicio greșeală. Mai mult, sediul acestuia va fi într-un oraș care astăzi nici nu există și va fi construit de la zero. Stadionul „Neom" e doar cel mai impresionant dintre proiectele din oferta Arabiei Saudite de a găzdui CM 2034, prezentată joi.

Proiectul SF saudit va înghiți sute de miliarde $ » Stadion futurist, situat la 350 metri de sol, accesibil cu lifturi ultrarapide și vehicule fără șofer + Neom răsare în orașul de 170 km ce acum nu există!
Așa va arăta unul dintre noile stadioane la CM 2034 din Arabia Saudită / Foto: dezeen.com

Atribuirea Cupei Mondiale către Arabia Saudită este dată ca sigură și va fi ratificată, în decembrie, la congresul FIFA. Va exista o arenă dedicată prințului Mohammed Bin Salman, omul forte al țării, promotorul diversificării economiei petroliere și criticat pentru multe încălcări ale drepturilor omului.

Vor fi 15 stadioane ultramoderne în cinci orașe

RIYADH

- King Salman International Stadium - 92.760 de locuri

- King Fahad Sports City Stadium - 70.200 de locuri

- Prince Mohammed bin Salman Stadium - 46.979 de locuri

- New Murabba Stadium - 46.010 de locuri

- Roshn Stadium - 46.000 de locuri

- Prince Faisal bin Fahad Sports City Stadium - 46.865 de locuri

- South Riyadh Stadium - 47.060 de locuri

- King Saud University Stadium - 46.319 de locuri

Proiectul SF saudit va înghiți sute de miliarde $ » Stadion futurist, situat la 350 metri de sol, accesibil cu lifturi ultrarapide și vehicule fără șofer + Neom răsare în orașul de 170 km ce acum nu există!
Nu sunt imagini dintr-un film SF, ci macheta uneia dintre noile arene saudite pentru CM 2034 / Foto: dezeen.com

JEDDAH

- King Abdullah Sports City Stadium - 58.432 de locuri

- Qiddiya Coast Stadium - 46.096 de locuri

- Jeddah Central Development Stadium - 45.794 de locuri

- King Abdullah Economic City Stadium - 45.700 de locuri

AL KHOBAR

- Aramco Stadium - 46.096 de locuri

ABHA

- King Khalid University Stadium - 45.428 de locuri

NEOM

- Neom Stadium - 46.010 de locuri

Doar 2,4 km din „The Line" va fi gata până în 2030!

Proiectul său emblematic, „The Line", a fost prezentat ca un oraș fără mașini, cu o lățime de numai 200 m și lungime de 170 km, deși se preconizează că doar 2,4 km din acesta vor fi finalizați până în 2030.

Nivelul arenei va fi mai înalt și decât „Empire State Building", al doilea cel mai înalt zgârie-nori din New York, iar noul oraș se va întinde pe o distanță aproape la fel ca de lungă ca aceea dintre Bristol și Londra, cum au exemplificat englezii.

Proiectul SF saudit va înghiți sute de miliarde $ » Stadion futurist, situat la 350 metri de sol, accesibil cu lifturi ultrarapide și vehicule fără șofer + Neom răsare în orașul de 170 km ce acum nu există!
Arena NEOM, privită de sus, va putea fi traversată pe dedesubt de vapoare / Foto: dezeen.com

Documentația de candidatură dezvăluie că stadionul Neom va fi „alimentat în întregime cu energie regenerabilă", în principal din surse eoliene și solare. Mai există planuri pentru construirea unui nou aeroport internațional în Neom, ce va avea 12 milioane de vizitatori interni și internaționali anual până în 2034.

Aeroporturile din toate celelalte orașe-gazdă urmează, de asemenea, să fie extinse, Riyadh urmând să aibă 100 de milioane de pasageri pe an până în 2034, o creștere de 170% față de 2023! În timp ce aeroportul Abha va fi modernizat pentru a-și crește capacitatea de pasageri de la 1,5 milioane la 8 milioane, în timp util pentru deservirea turneului final de peste 12 ani.

CM 2034 va fi, probabil, tot iarna, la fel ca în Qatar

„Arabia Saudită mai intenționează să extindă liniile de tren și rutele de autobuz, documentul precizând că <transportul va fi rapid și eficient>. Dacă până în 2022 Qatar ar fi cheltuit 220 de miliarde de dolari pentru a găzdui CM, Arabia Saudită ar pune la dispoziție, probabil, peste patru-cinci sute de miliarde $!", mai relatează BBC.

La fel ca în cazul Cupei Mondiale din Qatar, s-ar alege tot un turneu de iarnă, pentru ca temperaturile să fie suficient de „suportabile". Vremea în Arabia Saudită e cea mai blândă între octombrie și aprilie.

În timpul acestor luni, temperaturile medii zilnice din orașele gazdă variază între 15 și 30 de grade Celsius. Între mai și septembrie, aceste medii zilnice variază între 17 și 38.

Proiectul SF saudit va înghiți sute de miliarde $ » Stadion futurist, situat la 350 metri de sol, accesibil cu lifturi ultrarapide și vehicule fără șofer + Neom răsare în orașul de 170 km ce acum nu există!
Mohammed bin Salman Al Saud, prințul moștenitor al Arabiei Saudite / Foto: Imago

Deja peste 6,5 miliarde $ investite de saudiți în sport!

Se crede că Arabia Saudită a investit peste 6,5 miliarde de dolari începând din 2021, când prințul moștenitor al țării a făcut din sport o parte esențială a strategiei de diversificare a economiei. Această țară a găzduit mai multe evenimente sportive majore, inclusiv în fotbal, Formula 1, golf și box, în timp ce Fondul de Investiții Publice a lansat seria LIV Golf, a preluat controlul asupra a patru cluburi din Saudi Pro League și a achiziționat Newcastle United.

Cu toate acestea, Regatul din Golf a fost acuzat că se folosește de investițiile sale în sport și de găzduirea de evenimente de profil pentru a-și îmbunătăți reputația internațională, un proces cunoscut sub numele de „spălarea imaginii sportive".

Arabia Saudită a fost criticată pentru încălcările drepturilor omului și s-a confruntat cu acuzații privind asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018, abuzurile împotriva drepturilor femeilor, criminalizarea homosexualității, restricționarea libertății de exprimare și războiul din Yemen.

„Admitem că avem probleme, dar vrem să ne reformăm"

Guvernul din Riyadh susține că „investițiile în sport stimulează economia, deschizând-o turismului și inspirând oamenii să fie mai activi". În conformitate cu directivele FIFA, țările care candidează pentru a găzdui cea mai mare competiție fotbalistică mondială trebuie să se angajeze să respecte drepturile omului.

În decembrie, vorbind pentru BBC Sport, ministrul Sporturilor, Prințul Abdulaziz bin Turki Al Faisal, a spus că criticile împotriva țării privind spălarea imaginii sunt foarte superficiale: „În orice țară e loc pentru îmbunătățiri, nimeni nu este perfect. Recunoaștem acest lucru și aceste evenimente ne ajută să ne reformăm pentru un viitor mai bun pentru toată lumea".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (3)
Dr.Hoock
Dr.Hoock  •  03 August 2024, 11:38

As prefera un Mondial in America de Sud, Japonia, Australia sau Canada! In deșert fotbalul nu este acasă, e doar un tolerat din ratiuni economice si publicitare!

monicoboj
monicoboj  •  02 August 2024, 20:34

Nici dracu nu merge acolo poate doar messi ca Ii dau bani

racetrack
racetrack  •  02 August 2024, 20:22

Cand n-ai ce face cu banii si-ti iese petrolul sub fund, faci chestii d-astea... sau orase in linie, sau mai stiu si eu ce OZN-uri inutile.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează