Articol de GSP - Publicat marti, 19 februarie 2019 16:23
Luis Rubiales, preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, vrea să facă o schimbare radicală în Supercupa Spaniei.
Presa din Spania anunță că Luis Rubiales va propune la următoarea ședință de la Federație ca Supercupa Spaniei să se joace după modelul final four.
Astfel, primele două clasate din campionatul Spaniei și finalistele Cupei Spaniei ar urma să se lupte pentru Supercupă. Dorința lui Rubiales este aceea de a se juca trei meciuri, două semifinale și o finală, considerând astfel că Supercupa va fi mai spectaculoasă.
Până în acest an, Supercupa Spaniei s-a jucat în dublă manșă între campioană și câștigătoarea sau finalista Cupei.
Barcelona este deținătoarea Supercupei Spaniei, după o finală cu Sevilla , 2-1, jucată într-o manșă, în Maroc.