Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 21 februarie 2019 13:43
PSG s-a impus pe teren propriu, 5-1 cu Montpellier, după o evoluție entuziasmantă a echipei lui Thomas Tuchel. Kylian Mbappe, atacantul lui PSG a făcut apel la Liga franceză să-i dea lui încă un gol: „E păcat să-i treceți autogol lui Hilton”.
E o bucurie să-l vezi pe Kylian Mbappé jucând. O revărsare de talent și entuziasm. Și goluri la nesfârșit. Miercuri, în restanța cu Montpellier, KM7 a fost iar o primejdie în fața căreia nu te poți apăra. La un moment dat, atacantul în vârstă de 20 de ani, o revelație la ultimul Mondial, tot înscrie. A marcat de două ori, pentru 4-1 și 5-1, dar arbitrul Letexier nu a trecut în dreptul lui prima reușită: autogol, Hilton.
"Cum rămânem cu al patrulea gol?"
După meci, Kylian a făcut apel la Liga franceză, trimițându-i un mesaj pe Twitter: „Bună seara. Cum rămânem cu al patrulea gol? Puteți să mi-l oferiți mie pentru a privilegia atacul... Și ar fi păcat să-i puneți autogol lui Hilton”.
Oricum, chiar și cu un gol, Mbappé are 20 de reușite în 19 partide în acest campionat, golgeter absolut al Hexagonului. Fără să marcheze nici măcar o dată din penalty.
47de goluri a influențat decisiv Kylian Mbappé la PSG în Ligue 1 (33 de goluri și 14 assisturi)
46 de goluri a înscris Mbappé pentru roș-albaștri în toate competițiile (74 de meciuri)
"Pe toate le-a tras în zid"
În minutul 45+1, Di María a executat perfect o lovitură liberă: șut de la 30 de metri și vinclu cu mingea lovind transversala înainte de a cădea în spatele liniei porții. Același Mbappé a glumit la zona mixtă când a fost întrebat de reușita argentinianului: "Știți, la antrenamentul de dimineață, Ángel a luat trei mingi exersând lovituri libere. Și pe poate le-a tras în zid".