Articol de GSP - Publicat vineri, 23 septembrie 2016 09:31
Rivalitatea crâncenă dintre Jose Mourinho și Arsene Wenger este prezentată în cartea "Jose Mourinho: Up Close and Personal", scrisă de Rob Beasley.
Acesta relatează o discuție avută cu portughezul, după transferul lui Juan Mata de la Chelsea la United. "Într-o zi o să-l găsesc în afara unui teren de fotbal și o să-i sparg fața", a fost reacția reprobabilă a lui Mourinho după acel eveniment.
Managerul lui Arsenal se declarase surprins că Chelsea ar vinde un jucător important unei rivale directe și spusese că lui Mourinho îi e frică de un eșec răsunător. Mou a replicat la acel moment că Wenger e "un specialist în eșecuri".
Rob Beasley a fost cel mai apropiat jurnalist al portughezului în cele două mandate pe banca lui Chelsea. Acesta a mai relatat că după victoria lui Arsenal în fața celor de la Manchester City, din ianuarie 2015, un jucător al cărui nume a rămas anonim i-a trimis lui "The Special One" un mesaj în care îi spunea că Wenger nu a avut niciun merit în obținerea acelui rezultat.
De 14 ori s-au întâlnit echipele conduse de cei doi, iar Jose Mourinho îl surclasează pe francez: 7 victorii ale portughezului, 6 rezultate de egalitate și o singură victorie pentru Arsenalul lui Wenger, obținută sezonul trecut, în Supercupă.
(Adrian Jitea)