Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 28 februarie 2019 12:12
Barcelona s-a calificat în finala Cupei Spaniei după victoria obținută la returul cu Real Madrid, scor 3-0. Luis Suarez, 31 de ani, a fost imaginea unei echipe catalane neobișnuite, cu un joc de pase slab, dar letală pe contraatac în repriza secundă.
Într-un Clasico atipic, cu Messi neobișnuit de discret și cu Barcelona greșind foarte multe pase și pierzând surprinzător de rapid posesia, mai ales în prima repriză, trupa catalană s-a transformat într-o trupă de șoc, de reacție, care lovește mortal la fiecare acțiune periculoasă. Era nevoie de un super Suárez pentru a câștiga această semifinală și uruguayanul a fost în zi de grație.
Un coșmar pentru apărarea blanca
Barça a avut doar două șuturi pe poartă și a înscris de trei ori, pentru că "Pistolarul" nu a ratat nimic. A înscris o "dublă", penaltyul cu "Panenka" (răspuns pentru Ramos, un specialist al "scărițelor"), provocând și al treilea gol. Pentru că din cauza presiunii lui a cedat Varane și a deviat mingea în proprie poartă. Oricum, sud-americanul ar fi marcat. Era acolo, chiar în spatele lui Varane. Centrarea lui Dembélé era pentru el.
„Golgeter-canibal”
În acest sezon, Suárez nu a fost în cea mai bună formă (fără gol în Champions League), are doar 19 reușite în 35 de meciuri în toate competițiile, șapte în 14 partide jucate în 2019, însă împotriva Madridului s-a reactivat. A depășit criticile aspre și a redevenit acel „golgeter-canibal”, care își devorează adversarii.
„În careu, Luis dă 200%”
Pe 28 octombrie, în LaLiga, a supus Realul cu un "hat-trick" pe Camp Nou, un Clasico de vis pentru echipa blaugrana. 5-1. Iar acum, decisiv la încă trei goluri.
„Suárez este cel mai bun vârf al lumii. Și la mare diferență de restul atacanților”, spune Gerard Piqué. Antrenorul său, Ernesto Valverde, știe că „atunci când e în careu, Luis dă 200%, are o relație specială cu golul”.
În momentele importante, „celestul” este acolo. Pentru Barcelona.
4 stelea primit Luis Suárez, cel mai mare calificativ din Mundo Deportivo la Clasico de miercuri (3 stele în Marca)
11 goluria marcat atacantul uruguayan în 13 confruntări directe cu Real Madrid
6 finaleconsecutive are Barcelona în Copa del Rey; ultimele patru au fost câștigate
Messi îl ajută în clipele dificile
Pentru Luis Suárez, Messi e mai mult decât un coleg, decât un căpitan. E cel mai bun prieten al său de la Barcelona. Și, de câte ori uruguayanul trece prin momente dificile, Leo îl ajută. Nu doar cu sfaturi, ci și cu pase și gesturi impresionante. Înaintea meciului de la Sevilla, Luis era într-o situație delicată, nu mai marcase de o lună în campionat (patru partide).
Iar Messi i-a oferit o pasă perfectă pentru a pune capăt acelei serii negative. A înscris la 4-2 pe "Sánchez-Pizjuán". Miercuri, în Clasico, argentinianul i-a mai făcut un cadou: l-a lăsat tot pe Suárez să execute penaltyul. Nu i-a luat strălucirea serii.
"Uitați-vă la rezultate! Avem 6 ani la rând în care ajungem în finală! Eram conștienți că, dacă vom marca un gol, ei vor ataca și noi vom avea mai multe spații"
"Acesta sunt eu, cu zile mai bune și zile mai puțin bune. Accept să trăiesc și cu criticile, și cu elogiile. Le mulțumesc tuturor din club pentru că m-au susținut mereu"Luis Suárez, atacant Barcelona