Articol de GSP - Publicat joi, 14 martie 2019 12:30
Meciul de fotbal feminin dintre Atletico Madrid și FC Barcelona se va disputa cu casa închisă!
- Partida se va juca duminică, de la ora 13:00, pe Wanda Metropolitano.
Clubul din capitala Spaniei a anunțat miercuri că nu mai mai sunt bilete disponibile. Arena Wanda Metropolitano are o capacitate de 68.000 de locuri!
Astfel, va fi cădea recordul stabilit pe San Mames, tot în acest sezon, 48.128 de spectatori la meciul de fotbal feminin dintre Athletic Bilbao și Atletico Madrid, scor 0-2, din sferturile de finală ale Cupei Reginei.
La Atletico - Barcelona, intrarea este gratuită pentru socios, aceștia au trebuit doar să meargă să-și ridice invitațiile, în timp ce pentru restul publicului biletul costă doar 5 euro. Inițiativa a avut succes total, meciul urmând să se joace cu casa închisă, scrie marca.com.
Echipa de fotbal feminin Atletico Madrid este liderul Ligii Iberdrola, cu 66 de puncte din 69 posibile, cu 6 mai mult decât Barcelona, care este singura echipă ce a reușit să-i ia 3 puncte în meciul tur, de pe Mini Estadi, scor 2-1.
După meciul de duminică, mai rămân de disputat doar 7 etape până la finalul sezonului din prima ligă spaniolă la fotbal feminin.