Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 24 ianuarie 2010 00:00
Mai bine de opt ani au trebuit să aştepte tifosii "gialorossi" un succes la Torino. Claudio Ranieri a profitat din plin de junghiurile lui Juventus şi s-a răzbunat pentru modul cum a fost afară cu două etape înaintea finalului din sezonul trecut. AS Roma a întors de la 0-1 la 2-1, succes conturat în prelungiri.
Lovitura dată pe "Olimpico" a însemnat, totodată, şi întîiul triumf al echipelor antrenate de Ranieri contra lui Juve la a 12-a tentativă. Golul de generic TV al lui Del Piero n-a descurajat Roma, ajunsă la a 11-a partidă fără eşec în campionat. Taddei a scos un penalty, transformat sigur de Totti, intrat în debutul jocului în locul accidentatului Toni (leziune musculară). Şi Riise, norvegianul care provocase eliminarea lui Buffon, a punctat cu capul în prelungiri.
Cu Ferrara pe bancă, Juve bifează al 5-lea eşec în ultimele 6 etape şi riscă să se prăbuşească în afara zonei de Europa League.