Articol de Tibi Demeter - Publicat miercuri, 09 august 2017 19:32
Roy Keane, fostul mijlocaș de la Manchester United, este dorit de șefii federației de fotbal din Israel în funcția de antrenor al echipei naționale pentru calificările la Campionatul European din 2020.
Keane a făcut parte din echipa lui Martin O'Neill pe banca Irlandei din 2013 și a reușit să ducă echipa la Euro 2016 și au șanse importante să ajungă și la turneul final din Rusia din 2018.
Publicația israieliană ONE a anunțat că Ofner Eini, conducătorul fotbalului din Israel, a luat în calcul o numire pe banca tehnică a lui Roy Keane, însă nu este nimic oficial pentru moment.
Irlanda se află pe locul secund în grupa D, la egalitate cu liderul Serbia, iar formația de la Dublin are șanse mari să ajungă la Campionatul Mondial din Rusia, programat vara viitoare.
De partea cealaltă, israielenii, conduși de Elisha Levy de pe bancă, sunt în mare dificultate în grupa G, fiind abia pe locul patru, la șapte puncte distanță de Spania și Italia, echipele care împart șefia grupei, după șase meciuri.
Roy Keane a mai antrenat din postura de antrenor principal pe Sunderland și Ipswich Town, formații la care a petrecut câte doi ani în perioada 2006/2008, respectiv 2009/2011.
Fostul mijlocaș de pe Old Trafford a reușit să o readucă pe Sunderland în prima ligă, dar a renunțat inexplicabil la colaborarea cu echipa, în ciuda parcursului excelent din Championship în 2007.