Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 29 iulie 2020 19:41 / Actualizat miercuri, 29 iulie 2020 19:51
Ruslan Malinovski (27 de ani) de la Atalanta are 5 goluri cu șuturi din afara careului, cele mai multe reușite în 2020 de un jucător din Top 5 Europa.
Atalanta rămâne revelația sezonului. Nu doar în Italia, ci și în primele cinci campionate continentale și în Champions League, urmând să joace „sfertul” cu PSG în Final 8-ul de la Lisabona. După 2-1 la Parma, echipa lui Gasperini e neînvinsă de 19 meciuri în toate competițiile și are 98 de goluri marcate în Serie A. Cel mai bun atac din Italia, al treilea din Top 5 Europa, după Man. City (102) și Bayern (100). Iar Dea mai are o partidă: cu Inter, acasă, în ultima etapă.
Malinovksi, asul secret al Atalantei
Nu se remarcă doar Papu Gómez, Zapata și Muriel. Cu Ilicici accidentat și foarte probabil absent împotriva lui PSG, Ruslan Malinovski poate fi asul secret al lui Gasperini. Un stângaci foarte talentat, tehnic, cu o bună viziune a jocului și un șut puternic și precis.
Ucraineanul, care a înscris și marți, din lovitură liberă, este jucătorul care a marcat cele mai multe goluri cu șuturi din afara careului în 2020 în Top 5 Europa. Are cinci reușite. Malinovski nu a mai prins un meci întreg în Serie A din 22 decembrie. De atunci, a evoluat de 19 ori, însă niciodată 90 de minute. Și totuși, e foarte influent. Numai în iulie, are 3 goluri și 4 assisturi.
9 goluri și 7 pase decisiveare Ruslan Malinovski în acest sezon la Atalanta