Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 27 aprilie 2016 00:00
Comisia de Etică a forului mondial și-ar fi retras acuzațiile de corupție și fals față de ex-președintele UEFA.
Lovitură de teatru în scandalul de corupție care a cutremurat FIFA. Michel Platini ar putea fi scos basma curată, după ce Comisia de Etică a forului mondial și-a retras acuzațiile de corupție și fals la adresa fostului președinte al UEFA!
Presa italiană, Sportmediaset, Tuttosport și Corriere dello Sport, a dezvăluit ieri informația, susținând că Platini are șanse să scape de suspendarea de 6 ani la TAS!
Vineri, la Tribunalul din Lausanne, vor avea loc audierile în apelul împotriva sancțiunii dictate de aceeași Comisie de Etică. Oficialul francez, împiedicat să mai candideze la alegerile pentru șefia FIFA, fusese învinuit că a primit de la Blatter 1,8 milioane € în 2011, pentru servicii prestate între 1999 și 2002. Angajat drept consilier al elvețianului, Platini ar fi fost plătit fără a avea un contract.
Blatter vine ca martor
Blatter, și el suspendat 6 ani, va depune mărturie la Lausanne. Elvețianul a acceptat convocarea la TAS, deși foarte bine avea cum s-o refuze. FIFA voia din nou să-i asocieze pe Platini și Blatter în această afacere și, dacă e posibil, să lege soarta lor, însă situația s-ar putea schimba radical!