Articol de George Titus Albulescu - Publicat duminica, 25 decembrie 2016 11:08
Chelsea și-l dorește pe James Rodriguez de la Real Madrid, iar echipa lui Zidane este interesată de serviciile portarului Thibaut Courtois, astfel că e posibil să se ajungă la un consens privind schimbul celor doi fotbaliști.
Managerul ”albaștrilor” Antonio Conte ar vrea să-l aducă în ianuarie pe ”Stamford Bridge” pe columbianul în vârstă de 25 de ani de la ”galactici” pentru a-și întări ofensiva. S-a vorbit chiar de un împrumut al acestuia, pentru o perioadă de acomodare.
Cu toate acestea Real Madrid este reticentă de a-i drumul lui James Rodriguez, în această iarnă, deși fotbalistul își dorește să părăsească ”Santiago Bernabeu”, el fiind destul de puțin folosit de antrenorul francez.
Deținătoarea Champions League ar putea încheia o înțelegere cu Chelsea, în care să fie inclus transferul columbianului, dar și mutarea lui Courtois la echipa lui Zidane. Clubul de pe ”Stamford Bridge” ar prefera să plătească aproximativ 60 de milioane de lire sterline (70 de milioane de euro) pentru James Rodriguez, decât să facă un schimb, deoarece Courtois este un om de bază al liderului din Premier League.
Atacantul lui Real Madrid s-a transferat în 2014 la ”galactici”, iar de atunci el a evoluat în 63 de partide în La Liga, înscriind 21 de goluri.
În acest sezon însă, antrenorul francez nu l-a introdus decât de 8 ori în teren, ceea ce a provocat nemulțumirea sud-americanului.
Pe de altă parte, belgianul Thibaut Courtois, portarul lui Chelsea, în vârstă de 24 de ani, a fost titular în echipa lui Antonio Conte în toate cele 17 meciuri din campionatul englez. Goalkeeper-ul a avut evoluții remarcabile și în naționala Belgiei, ajungând în sferturile de finală ale Campionatului European din 2016.
surse: calcio mercato.com, dailymail.co.uk, bleacherreport.com