Articol de GSP - Publicat joi, 21 aprilie 2022 14:32 / Actualizat joi, 21 aprilie 2022 15:56
Clubul londonez Chelsea caută în continuare un cumpărător, după ce rusul Roman Abramovich (55 de ani) a fost nevoit să se retragă, ca urmare a războiului declanșat de Rusia pe teritoriul Ucrainei.
La aproape două luni de când clubul de pe Stamford Bridge așteaptă un nou investitor, două nume uriașe din sport sunt dispuse să facă pasul decisiv pentru a ajuta financiar echipa din Premier League.
Astfel, jucătoarea de tenis Serena Williams (40 de ani), câștigătoare a 23 de turnee de Grand Slam, și pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton (37 de ani), campion mondial de șapte ori, sunt deciși să investească sume importante pentru salvarea clubului Chelsea.
Serena Williams și Lewis Hamilton vor să investească la Chelsea
Printre finaliștii din cursa pentru cumpărarea clubului londonez se numără Sir Martin Broughton (75 de ani), un om de afaceri britanic, fost președinte al clubului Liverpool și al companiei British Airways.
Potrivit Sky News, grupul lui Broughton ar urma să fie susținut de mai mulți investitori, două dintre cele mai mari vedete ale sportului, Serena Williams si Lewis Hamilton, fiind cele mai sonore nume de pe listă.
Cei doi ar urma să contribuie cu câte 10 milioane de lire sterline, echivalentul a 12 milioane de euro.
„Implicarea lor în licitația de la Chelsea este neașteptată, mai ales că Sir Lewis este fan al lui Arsenal. Sir Lewis și doamna Williams sunt în discuții cu grupul condus de Sir Martin de câteva săptămâni.
O sursă apropiată grupului a afirmat că adăugarea lui Sir Lewis și a doamnei Williams a fost o decizie serioasă de investiție datorită experienței lor în construirea mărcilor sportive globale”, a scris sursa citată anterior.
În plus, Hamilton, suporter cunoscut al rivalei Arsenal, ar urma să „joace un rol oficial în viitoarele eforturi ale clubului Chelsea de a promova diversitatea, echitatea şi incluziunea”, se arată în mesajul postat.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional
Starul lui Real Madrid, atacat dur de un campion mondial: „Este un măgar care nu știe să dea goluri”
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”