INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPECIAL

FOTO Nu doar în România dispar stadioane » Cum arată mai multe mari arene din toate colţurile lumii lăsate de izbelişte

Articol de - Publicat duminica, 07 noiembrie 2021 14:01 / Actualizat luni, 08 noiembrie 2021 09:53

Dacă în România suntem deja obișnuiți cu dispariția sau degradarea accentuată a unor arene pe care s-a făcut istorie, cum ar fi cele de la Bacău, Braşov, Hunedoara, Baia Mare sau Medgidia, iată că şi în alte țări, unele chiar dezvoltate, apare aceeași problemă.

Arene uriașe, baze sportive, sate olimpice dispar chiar și în țări dezvoltate, care, teoretic, și-ar putea permite să investească în întreținerea și dezvoltarea acestor facilități. Cu toate acestea, ele ajung zone fantomă, mai ales atunci când pierd competiția cu arene mai noi, ultramoderne, se arată într-un material gamedaynews.com.

Gazeta vă prezintă câteva astfel de stadioane și facilități care au avut, în trecut, o capacitate mare și au atras zeci de mii de suporteri, dar acum au ajuns ruine. Unele fiind chiar uitate.

SUA: Mega-arene abandonate

Începem chiar cu SUA, cea mai dezvoltată țară din lume. Chiar și aici putem găsi unele stadioane care, în prezent, sunt doar o ruină. Este cazul arenei „Pontiac Silverdome” din Pontiac (Michigan), inaugurată în 1975 și care a fost casa echipelor Detroit Lions și Detroit Pistons, găzduind atât meciuri de fotbal american, cât și de baschet. A fost cel mai mare stadion din NFL, însă în 2013 s-a închis după ce a fost inaugurat stadionul „Ford Field”, arenă care a furat echipele ce evoluau pe „Pontiac”.

O imagine atipică ne oferă și New York-ul. În apropierea orașului se află Stadionul Giants, casa celor de la New York Giants și New York Jets. A fost funcțional din 1976 până în 2010, perioadă de aur a celor de la Giants, timp în care au câștigat de mai multe ori SuperBowl. În 2010 a apărut însă, noua arenă MetLife, construită la doar 30 de metri de fosta arenă, iar echipele s-au mutat aici. Vechea arenă a fost demolată în același an, nu înainte de a oferi imaginea a două megastadioane alăturate: unul în ruină, altul nou inaugurat.

Vechea și noua arenă a celor de la New York Giants și New York Jets
Arena Amazonia din Manaus, Brazilia
Arena de Volei din Beijing, construită pentru Jocurile Olimpice
Pista de Bob din Sarajevo, construită pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984
Centru de tenis construit în Atlanta, Georgia, pentru Jocurile Olimpice
+19 FOTO

Într-o situație similiară se află și astrodomul din Houston. O arenă care, la inaugurare, în 1965, a fost considerată cea de-a opta minune a lumii. A fost construit cu o cupolă deasupra și avea gazon artificial. Deși a intrat în registrul clădirilor istorice din SUA, arena a fost lăsată în paragină. În 2005, a servit ca adăpost victimelor uraganului „Katrina”.

O altă arenă abandonată este Washington Coliseum. Aici au avut loc numeroase evenimente și nu doar sportive. A fost scena unor evenimente politice, în special găzduite de fostul președinte american Dwight D. Eisenhower, dar și scena unor concerte importante, precum cele ținute de The Beatles. De asemenea, aici s-au disputat meciuri de hochei pe gheață și baschet.

Ucraina: Arenă distrusă de dezastrul nuclear

Arena „Avanhard” din Ucraina putea fi folosită și în prezent, având la inaugurare, unele dintre cele mai bune facilități. Din păcate, ea a fost construită în Pripyat, la 30 de kilometri de Cernobîl, ceea ce a făcut ca după dezastrul nuclear să fie inutilizabilă. Aici a evoluat echipa FC Stroitel Pripyat, stadionul fiind folosit doar pentru șapte ani, până la momentul incidentului.

Stadioane moderne, dar fără competiții

Nu e mereu nevoie ca stadioanele să fie vechi sau să apară altele mai noi, în preajma lor ca ele să fie abandonate. E cazul arenei din Manaus, Brazilia. Construită special pentru Campionatul Mondial din 2014, arena a rămas în stare bună, însă a devenit un stadion fantomă. Asta deoarece, având o locație izolată, foarte puține competiții se pot organiza pe ea și nu a mai avut parte de alte evenimente majore după perioada 2014-2016 (CM, respectiv Jocurile Olimpice).

Un alt exemplu este cel al arenei din Donețk, fosta casă a lui Șahtior, pe care s-au disputat meciuri din campionatul ucrainian, dar și din Liga Campionilor. O dată cu conflictul armat izbucnit în Ucraina și invadarea zonei de armatele ruse, echipa s-a mutat în altă parte a țării, iar arena a rămas în urmă. Deși la interior pare că se menține în continuare în stare bună, stadionul nu a mai găzduit mari competiții, iar la exterior a fost lovit de obuze și sunt vizibile urmele de arme.

Donbass Arena din Donețk, lovită de obuze
Arena Amazonia din Manaus, Brazilia
Arena de Volei din Beijing, construită pentru Jocurile Olimpice
Pista de Bob din Sarajevo, construită pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984
Centru de tenis construit în Atlanta, Georgia, pentru Jocurile Olimpice
+19 FOTO

Olimpiadele trec, bazele sportive rămân ruine

O categorie mai specială și, din păcate, foarte cuprinzătoare este cea a arenelor, bazelor sportive și satelor olimpice care rămân în urma disputării Jocurilor Olimpice, indiferent de țara care le organizează.

Deși înainte de fiecare ediție a jocurilor olimpice se investește masiv atât în satele olimpice, cât și în bazele sportive, de multe ori, după ce competiția se termină, ele sunt lăsate de izbeliște și nu există o strategie de folosire și dezvoltare pe termen lung, care să le mențină la un standard competițional.

Începem cu Sarajevo: pista de bob construită pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 1984 și în care s-au investit 8,5 milioane de dolari este în prezent, un simplu zid, asta și după ce a avut de suferit în timpul războiului sârbo-bosniac din anii '90.

Continuăm cu SUA și Jocurile Olimpice din 1996: un frumos centru de tenis de câmp construit cu 22 de milioane de dolari și care putea găzdui până la 12.000 de fani a fost abandonat după doar 11 ani de folosință, iar acum a rămas o ruină.

Arena de Volei din Beijing, construită pentru Jocurile Olimpice
Arena Amazonia din Manaus, Brazilia
Pista de Bob din Sarajevo, construită pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984
Centru de tenis construit în Atlanta, Georgia, pentru Jocurile Olimpice
Bazin Olimpic de înot construit în Rio de Janeiro, pentru Jocurile Olimpice
+19 FOTO

La fel s-a întâmplat și cu arena de volei pe plajă construită pentru Jocurile Olimpice din 2008, de la Beijing. Avea tot o capacitate de 12.000 de locuri și era însoțită de două terenuri de încălzire și șase de antrenament. După ce s-au terminat jocurile, arena nu a mai avut nicio utilizare, deși se afla în mijlocul capitalei chineze.

O altă bază sportivă abandonată este cea din Rio, mai exact bazinul olimpic construit pentru Jocurile Olimpice din 2016. Baza sportivă trebuia să rămână un centru comunitar de înot după Olimpiadă, însă planurile au eșuat, iar acum e în părăgină.

Atena, caz de manual: aproape toate arenele au fost abandonate

În 2004, Atena a găzduit Jocurile Olimpice, într-o ediție specială în care Olimpiada revenea acasă. Din păcate, în urma ei au rămas o serie de arene și baze sportive în părăgină. Este vorba despre: centrul de natație, bazinul pentru kayac/canoe, stadionul de hochei, cel de baseball, precum și cel de volei.

Chiar și „Faliro Sports Pavilion Arena”, o arenă polisportivă acoperită, în care s-au disputat competițiile de handbal și taekwondo a fost lăsată uitării.

Centru de natație pentru Jocurile Olimpice din Atena 2004
Arena Amazonia din Manaus, Brazilia
Arena de Volei din Beijing, construită pentru Jocurile Olimpice
Pista de Bob din Sarajevo, construită pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984
Centru de tenis construit în Atlanta, Georgia, pentru Jocurile Olimpice
+19 FOTO

Nici satele olimpice nu au avut o evoluție mai bună. Unele dintre ele au devenit în timp, adevărate sate fantomă. E cazul Satelor Olimpice din Berlin (1936), Rio de Janeiro (2016), Atena (2004).

O altă imagine puternică a degradării este podiumul olimpic de la Sarajevo. Întregul stadion și sat olimpic au devenit ținte ale bombardamentelor sârbilor în timpul războiului din anii '90. Podiumul este printre puținele construcții care au rămas neatinse.

Podiumul Olimpic de la Sarajevo 1984
Arena Amazonia din Manaus, Brazilia
Arena de Volei din Beijing, construită pentru Jocurile Olimpice
Pista de Bob din Sarajevo, construită pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984
Centru de tenis construit în Atlanta, Georgia, pentru Jocurile Olimpice
+19 FOTO

Citește și alte știri despre arene în ruină:

Dezolant! Așa arată acum stadionul care speria Divizia A cu „Morișca”, unde marele Real Madrid a fost ținut în șah

EXCLUSIV „Municipalul” din Bacău, „arena groazei”! Imagini cu stadiul dezastruos în care se află acum stadionul care obișnuia să adune 20.000 de spectatori

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (5)
catalin.palcu
catalin.palcu  •  07 Noiembrie 2021, 18:51
Postat de persanu pe 07 Noiembrie 2021, 17:48

Nu va faceti griji , asteptati-va la acelasi lucru si cu stadioanele din capitala . Cred ca este singura capitala dar si oras din lume unde sunt consturite 4 arene din bani publici. Sunt curios cum se va sustine National Arena cand FCSB cel mai probabil vor juca in Ghencea sau pe Arcul de Triumf , Rapid in Giulesti iar Dinamo in groapa veche si groapa noua. Asta ar trebui sa scoata in evidenta jurnalistii astia de doua parale . . . Unde in lumea asta mai exista asa ceva ... ori pe ce planeta.

National Arena e pe modelul Wembley sau Stade de France, adica un stadion al echipei nationale, pt finala cupei si alte meciuri de baraj eventual. Si din cand in cand sa fie inchiriat pt meciurile unor echipe de club, dar asta asa ocazional

persanu
persanu  •  07 Noiembrie 2021, 17:48

Nu va faceti griji , asteptati-va la acelasi lucru si cu stadioanele din capitala . Cred ca este singura capitala dar si oras din lume unde sunt consturite 4 arene din bani publici. Sunt curios cum se va sustine National Arena cand FCSB cel mai probabil vor juca in Ghencea sau pe Arcul de Triumf , Rapid in Giulesti iar Dinamo in groapa veche si groapa noua. Asta ar trebui sa scoata in evidenta jurnalistii astia de doua parale . . . Unde in lumea asta mai exista asa ceva ... ori pe ce planeta.

steaua.libera
steaua.libera  •  07 Noiembrie 2021, 16:15

Una e sa lasi in paragina ceva fiindca ai construit altceva similar si mai bun, alta e sa lasi in paragina fara ca macar sa-ti pese daca ai sau nu substitut. Din pacate, stadionele din RO intra la categoria a doua anterior amintita.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează