Articol de Romeo Ene - Publicat joi, 12 decembrie 2024, 12:15 / Actualizat joi, 12 decembrie 2024 12:45
Arabia Saudită va organiza Campionatul Mondial din 2034, iar decizia FIFA a stârnit vâlvă. Gianni Infantino (54 de ani), președintele FIFA, a făcut miercuri acest anunț, iar primele critici nu au întârziat să apară.
Așadar, peste zece ani, țara din Golf va avea parte de această oportunitate, marcând revenirea pe continentul asiatic, după ce Qatarul a găzduit ediția din 2022.
În Arabia Saudită există probleme cu respectarea drepturilor omului, zeci de mii de oameni trecând prin momente extrem de dificile în ultimii ani.
Cea mai dură reacție după ce Arabia Saudită a primit organizarea CM 2034
A fost pentru prima dată în istorie când Arabia Saudită a fost desemnată să se ocupe de organizarea acestui eveniment. Această veste a atras foarte multe critici din cauza faptului că mii de muncitori au murit în timp ce construiau stadioanele din Qatar, destinate organizării Cupei Mondiale din 2022.
Acum, după ce FIFA a făcut anunțul, este de așteptat ca arabii să accelereze construirea celor 15 arene, iar muncitorii vor fi expuși din nou riscurilor. Steve Cockburn, șeful Amnesty International, organizația care luptă pentru drepturile omului, s-a revoltat în urma acestei decizii.
„Decizia nesăbuită a celor de la FIFA de a acorda Cupa Mondială 2034 Arabiei Saudite fără să se asigure că vor fi protejate drepturile omului va supune multe vieți la risc.
Conform unor dovezi clare, FIFA știe că muncitorii vor fi exploatați și chiar mulți oameni vor muri fără unele reforme fundamentale. Dar, chiar și așa, a decis să meargă înainte. Organizația riscă să poarte o mare responsabilitate pentru abuzurile care vor urma”, a declarat Steve Cockburn.
Un raport publicat de The Guardian precizează că, pentru Campionatul Mondial din Qatar din 2022, peste 6.500 de muncitori au decedat în timp ce lucrau pentru construirea stadioanelor.