Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat luni, 23 septembrie 2024, 17:35 / Actualizat luni, 23 septembrie 2024 19:35
Gazonul de pe Plough Lane, stadionul celor de la AFC Wimbledon, club care evoluează în Liga a 4-a engleză, a fost distrus de ploile care au lovit capitala Angliei.
AFC Wimbledon ar fi trebuit să primească vizita celor de la Newcastle, marți, 24 septembrie, de la 21:45, în șaisprezecimile Cupei Angliei.
Starea groaznică a gazonului a făcut ca meciul să fie amânat pentru o dată ulterioară.
GALERIE FOTO. Cum arată gazonul de pe Plough Lane după ploile din ultimele zile
În imagini se poate obeserva că marea parte din gazon se prezintă în condiții destul de bune, în timp ce unul dintre colțuri este complet distrus.
Practic, iarba nu mai există în zona respectivă, unde gazonul arată mai repede ca un teren de golf în loc de fotbal.
Eddie Howe, antrenorul de la Newcastle, ar fi trebuit să susțină conferința de presă premergătoare partidei în această dimineață, dar a fost anulată cu doar 25 de minute înainte, conform Daily Mail.
Rămâne de văzut dacă problemele se vor rezolva până sâmbătă, 28 septembrie, când Wimbledon ar trebui să primească vizita celor dela Accrington, într-un meci de campionat.
Pentru Newcastle urmează meciul împotriva lui Manchester City, campioana Angliei, din runda cu numărul 6 din Premier League. Partida este programată sâmbătă, 28 septembrie, de la 14:30.
După primele 5 meciuri, „coțofenele” se clasează pe locul 6 în competiția internă, cu 10 puncte, în timp ce Manchester City ocupă prima poziție, cu 13 puncte.
Bănel Nicoliță a dezvăluit ce salariu are în Liga 4 din România. Primă uriașă primită la semnătură