Articol de GSP - Publicat joi, 25 noiembrie 2021 09:51 / Actualizat vineri, 10 decembrie 2021 20:11
Ciprian Tătărușanu (35 de ani) a avut o prestație impecabilă în Atletico Madrid - AC Milan, scor 0-1, din Liga Campionilor.
Ciprian Tătărușanu a depășit momentul dificil din meciul cu Fiorentina, când a greșit flagrant la reușita de 1-0 a adversarilor. Portarul român nu a fost întrebuințat foarte serios în deplasarea de la Madrid, dar a fost sigur chiar la fazele care îi dădeau de obicei emoții, ieșirile pe centrări.
A parat și 3 șuturi expediate de elevii lui Diego Simeone, iar presa din Italia nu a trecut cu vederea prestația.
Ciprian Tătărușanu, nota 7 în Atletico Madrid - AC Milan
Tuttomercato i-a acordat lui Ciprian Tătărușanu nota 7. Doar Junior Messias, autorul golului, i-a fost superior, notat cu 8.
„Ultimul meci ca titular? Probabil așa va fi, pentru că revenirea lui Maignan este aproape. În orice caz, a jucat foarte bine. A intervenit miraculos în fața lui De Paul, apoi a fost atent pe centrărila adverse, în mai multe rânduri”, au scris cei de la Tuttomercato.
AC Milan speră la „optimile” Ligii Campionilor
AC Milan păstrează șanse la calificarea în primăvara Ligii Campionilor. Are 4 puncte după priemele 5 runde și luptă pentru locul secund cu Porto și Atletico, într-o grupă dominată autoritar de Liverpool.
Milanezii sunt obligați să câștige meciul din ultima etapă, pe teren propriu cu Liverpool, și să spere la un rezultat favorabil la Porto.
VIDEO Ciprian Tătărușanu, erou în derby-ul Inter - Milan
Citește și alte știri din fotbalul european:
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!