Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 27 iunie 2022 16:23 / Actualizat luni, 27 iunie 2022 16:23
Ciprian Tătărușanu (36 de ani), curtat și de Monza, a intrat în atenția echipei lui Spalletti, care caută o alternativă pentru titularul Meret. Portarul român îl are însă ca rival pe Sirigu.
De când a plecat de la Nantes, Ciprian Tătărușanu parcă nu-și mai găsește locul. S-a despărțit de Lyon pentru că i s-a promis că va fi titular, dar Anthony Lopes a rămas și l-a trimis pe banca de rezerve. La Milan, a trebuit să se accidenteze Maignan ca să intre în poartă.
Acum și statutul de rezervă, acceptat la 36 de ani, îi e amenințat, întrucât rossonerii vor să elibereze un loc pe lista de Ligă și să îl pună al treilea goalkeeper prin revenirea lui Plizzari de la Lecce.
„Tătărușanu e pregătit la nevoie să joace”
S-a scris recent despre oportunitatea de a se transfera la Monza, echipă nou promovată, care vrea un portar cu experiență, actualul titular Michele Di Gregorio neavând niciun meci în Serie A. Ciprian nu se grăbește însă și mai așteaptă oferte, pentru că oricum e „prins” cu contract la Milan până în 2023.
Gazzetta dello Sport a dezvăluit astăzi că o altă variantă pentru român ar fi Napoli. „A dovedit în sezonul trecut că e pregătit când trebuie să joace", a explicat cotidianul roz, aluzie la cele 9 meciuri bifate.
Ospina, liber să plece de la Napoli
Ospina și-a încheiat acordul și e liber să plece, iar Meret și l-a reînnoit până în 2027 și va fi numărul 1 între buturile lui Napoli.
Directorul sportiv Cristiano Giuntoli caută o alternativă de încredere și are două nume pe listă: Sirigu, retrogradat cu Genoa în Serie B, și Tătărușanu. Primul are avantajul că e gratis, Tătă ar veni împrumut ori cumpărat la un preț modic.
20 meciuria bifat Ciprian Tătărușanu în ultimele 4 sezoane la Lyon și Milan în toate competițiile