Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 24 mai 2013 00:00 / Actualizat joi, 23 mai 2013 19:44
Comitetul Executiv, reunit ieri la Londra, a adoptat decizii de înăsprire a luptei contra dopajului, rasismului şi violenţei pe teren şi în tribune.
UEFA vrea să cureţe fotbalul de trişori, rasişti şi violenţi. Începînd de la 1 iunie, forul european va aplica legi mai severe, începînd de la controlul antidoping. Comitetul Executiv, reunit ieri la Londra, a hotărît să introducă din sezonul viitor testele de sînge în afara celor actuale de urină.
"Vom face tot posibilul să avem un sport curat. Experimentele făcute la Euro 2008 şi 2012 sînt pozitive, aşa că vom extinde probele de sînge. E cel mai potrivit moment", anunţă secretarul general Infantino. Experţii medicali vor decide numărul testelor şi competiţiile în care se aplică.
Se măresc sancţiunile disciplinare în lupta contra rasismului. Jucătorii ori oficialii vinovaţi vor fi suspendaţi minimum 10 meciuri. În cazul manifestărilor fanilor, stadionul se închide parţial la prima abatere şi complet la a doua, clubul de care aparţin primind şi 50.000 de euro amendă.
Şi agresiunile vor fi pedepsite mai drastic. Sancţiunea pentru insulte aduse arbitrilor creşte de la cel puţin 2 la 3 meciuri, iar lovirea oficialilor îi trimite pe jucători 15 meciuri pe tuşă, în loc de 10.
Berlin şi Varşovia în 2015
Tot ieri UEFA a stabilit unde se vor juca finalele din 2015 în competiţiile europene. Champions League îşi va desemna cîştigătoarea pe Stadionul Olimpic din Berlin, iar ultimul act din Europa League va fi găzduit de Stadionul Naţional din Varşovia, construit special pentru Euro 2012.
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat