Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 27 martie 2023 07:34 / Actualizat luni, 27 martie 2023 09:29
Tottenham s-a despărțit de managerul Antonio Conte printr-o reziliere de comun acord a contractului scadent în vară. Italianul va fi înlocuit pe bancă de secundul Cristian Stellini până la numirea unui nou antrenor. Favorit este Julian Nagelsmann, tocmai dat afară de Bayern.
Tottenham își caută un nou manager. Pentru a treia oară în ultimii doi ani! Deși părea la un moment dat că va fi lăsat să-și ducă contractul scadent în vară la bun sfârșit, clubul londonez s-a despărțit duminică seară de Antonio Conte. Potrivit comunicatului remis presei, este vorba de o reziliere de comun acord.
Tottenham și Antonio Conte au reziliat contractul
„Divorțul” a fost accelerat după ce Conte a lansat un val de critici la adresa conducerii și a fotbaliștilor, la finele meciului cu Southampton, încheiat 3-3.
El și-a acuzat jucătorii de egoism, „nu vor să joace pentru ceva important, nu vor să joace sub presiune, sub stres”, și l-a atacat și pe patronul clubului, Daniel Lewis: „Povestea lui Tottenham este aceasta: Au de 20 de ani un patron și nu au câștigat niciodată nimic. De ce? Vina este a clubului sau a antrenorului care rămâne aici. Am văzut antrenorii pe care Tottenham i-a avut pe bancă”.
Potrivit tehnicianului italian, gruparea londoneză „merge doar înapoi și nimeni nu este interesat de asta. Sunt foarte frustrat de acest lucru, deoarece eu și staff-ul trebuie să ne gândim la modalități despre cum putem deveni mai buni în fiecare zi.”
Julian Nagelsmann, favorit să devină antrenorul lui Tottenham
Lewis intenționa să-l înlocuiască pe Conte cu Thomas Tuchel. Dar cum Bayern s-a mișcat mai repede și l-a angajat vineri pe fostul manager al lui Chelsea, patronul lui Spurs a decis ca, deocamdată, de echipă să se ocupe asistentul lui Conte, Cristian Stellini.
16 lunia durat „mariajul” lui Antonio Conte cu Tottenham. Avea un salariu de 15 milioane de lire sterline pe sezon
Favorit să-i succeadă lui Conte este, potrivit Daily Mail, Julian Nagelsmann. Nimeni altul decât tehnicianul pe care Tuchel tocmai l-a înlocuit pe banca campioanei Germaniei.
Citește și:
Altă lovitură pentru Guardiola » Starul trimis la naționala Angliei, operat de urgență