Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 09 octombrie 2015 00:00
Fotbalistul lui Cerveteri, liga a șase din provincia Roma, coborîse din mașină și mergea la antrenament cînd a fost lovit mortal de bărbatul de 55 de ani, acuzat de omor din culpă.
Viața unui fotbalist italian s-a oprit tragic la 28 de ani, într-un stupid accident rutier. Daniele Bruni (foto 2, în verde) n-a mai ajuns luni la antrenamentul de la 16:30, fiind călcat de o furgonetă ce transporta lemne de foc!
Șoferul era un român de 56 de ani, care conducea în stare de ebrietate. Portarul lui Cerveteri, echipă din Promozione în provincia Roma, liga a șasea de amatori, a decedat ieri, după două zile la Policlinica Gemelli.
Medicii au încercat zadarnic să-l opereze la cap și abdomen, unde fusese grav rănit în coliziune. Daniele își parcase luni Fordul Fiesta, aproape de stadionul "Enrico Galli", și nici n-a apucat bine să închidă portiera mașinii cînd a fost lovit în plin și aruncat apoi cîțiva metri pe șosea.
Românul beat, rezident în Roma, e acuzat de procurori de ucidere din culpă și riscă ani grei de închisoare.
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”