Articol de GSP - Publicat vineri, 21 decembrie 2018 18:42
UEFA a sancționat drastic 3 cluburi din Europa pentru încălcarea regulilor privind Fair Play-ul financiar.
E vorba despre FK Vardar (Macedonia), Levski Sofia (Bulgaria) și Sporting Lisabona din Portugalia, care au primit amenzi usturătoare, iar primele două au fost excluse din cupele europene.
Vardar a fost exclusă pentru un sezon din cupele europene și a primit o amendă de 100.000 de euro. Totuși, echipa din Macedonia poate scăpa de excludere dacă până la 31 ianuarie 2019 va dovedi că a plătit sumele datorate la 30 septembrie 2018.
Levski Sofia a fost și ea exclusă pentru un sezon și a primit aceeași amendă ca Vardar, dar dacă va dovedi că la 28 februarie 2019 și-a plătit sumele datorate la 30 septembrie 2018 va scăpa de excludere.
Sporting Lisabona a scăpat doar cu o sancțiune de 50.000 de euro.