Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 21 decembrie 2023 22:57 / Actualizat joi, 21 decembrie 2023 23:15
Ajax a fost eliminată de USV Hercules din Cupa Olandei, scor 2-3, la capătul unui meci dramatic.
Ajax și-a revenit în campionat după ce era la retrogradare. Leagă victorie după vicrtorie și a urcat pe locul 5. Doar că „lăncierii” au suferit o umilință greu de uitat în Cupă și au fost eliminați de USV Hercules, o echipă din liga a patra.
Ajax, eliminată de o echipă de liga a patra din Cupa Olandei
Hercules a avut 2-0, însă Ajax a egalat în decurs de 6 minute. Echipa din liga a patra a punctat deciziv în prelungiri și a avansat în sferturile de finală. Pieters a deschis scorul în minutul 16, apoi a reușit „dubla” 50 de minute mai târziu. Ajax a alergat după egalare și a obținut-o târziu, după minutul 80.
Brobbey a micșorat diferența ('83), iar Akpon a egalat ('89). Grotenberg a punctat decisiv în minutul 90+3 și declanșat nebunia pe stadionul Galgenwaard, din Utrecht.
Echipa de start a lui Ajax: Ramaj - Gooijer, Sutalo, Avila, Hato - Hlynsson, Taylor, Mikautadze - Forbs, Akpom, van Axel Dongen.
Dintre jucătorii importanți ai lui Ajax, nu au prins lotul Berghuis și Rensch. Bergwin, o altă piesă de bază, este accidentat și nu a putut juca.