INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA ITALIEI

„Uraganul” Lautaro i-a năucit, dar AC Milan acuză arbitrajul după 0-3 în derby!

Articol de - Publicat miercuri, 20 aprilie 2022 13:09 / Actualizat miercuri, 20 aprilie 2022 13:48

Antrenorul lui AC Milan, Stefano Pioli, s-a plâns de golul anulat lui Bennacer la 0-2 și a plecat furios de la interviu: „Nimeni de la Inter, nici Handanovici, n-a protestat și n-a reclamat ofsaid!”

Inter va juca finala Cupei Italiei pe 11 mai, după succesul limpede din „Derby della Madonnina", cu AC Milan (3-0). 

A fost primul în patru meciuri obținut de Simone Inzaghi pe banca nerazzurrilor contra Milanului, care n-a avut antidot pentru Lautaro Martínez, autorul unei doppiette în prima repriză. 

Totuși, rossonerii au dat vina pe arbitraj, considerând că Mariani le-a refuzat un gol la 0-2, la mijlocul părții secunde. Stefano Pioli a contestat vehement decizia centralului, care, chemat de VAR la margine, a consultat reluările și a anulat reușita lui Bennacer.

Pioli: „Uitați-vă la Handanovici! Nu protestează deloc”

„Uitați-vă la Handanovici! Nu protestează deloc pentru că nu putea ajunge la acel șut. De altfel, nimeni de la Inter nu s-a revoltat. Spuneți-mi mie ce portar din lume nu are o reacție dacă simte că un adversar îi micșorează câmpul vizual. Și cu asta am spus tot. Mulțumesc și la revedere!”, a declarat antrenorul Pioli, după care a plecat nervos de la interviul în direct la TV. 

A mai adăugat ulterior că „la 1-2 am fi avut posibilitatea să reintrăm în meci. Rezultatul e net și greu de digerat, dar cred că diferența din teren n-a fost atât de mare”. Arbitrul a apreciat că poziția afară din joc a lui Kalulu îl derutează pe Handanovici, la șutul din afara careului expediat de Bennacer. „Din teren s-a văzut altfel”, s-a revoltat Calabria.

Inter e în cursă pentru „Triplă”

Din teren s-a văzut că Milan are probleme în ofensivă, unde Giroud nu are instinct de killer, nu este compactă la mijloc, unde Kessié e cu gândul la transfer, și nu acționează ca un grup unit. 

De aceste slăbiciuni și de momentele de ezitare din defensivă a profitat campioana Inter, care continuă să lupte pentru a realiza „tripla” campionat - Cupă - Supercupă, ultimul trofeu fiind adjudecat deja în ianuarie. 

„Am lovit cu inteligență și prospețime la momentul potrivit. Suporterii noștri meritau acest rezultat, San Siro a fost incredibil”, a spus Inzaghi jr.

11 aniau trecut de când Inter nu se mai calificase în finala Cupei Italiei. În ediția 2010-2011, nerazzurrii au și cucerit trofeul, învingând-o pe Palermo

Citește și: 

„Suntem cu 6 ani în urma lui Liverpool. Va fi o adevărată revoluție!” » Primele 4 nume OUT de la Manchester United

Bayern se dizolvă! Ar putea pleca cel puțin jumătate de echipă. Nume mari pe listă

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
gago747
gago747  •  20 Aprilie 2022, 15:56

Lăutarul Martinel, cel mai tare lăutar, mai cîntă și el din an în Paști pe un purcoi de bani. Și cum tocmai au fost Paștii, e-te că a cîntat corespunzător ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează