INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Valladolid. Tulburătoarea poveste a noului jucător achiziționat de Ronaldo! Făcea curățenie în case la 14 ani

Shon Weissman
Shon Weissman

Articol de - Publicat miercuri, 02 septembrie 2020 13:41 / Actualizat miercuri, 02 septembrie 2020 14:43

Shon Weissman, 24 de ani, își ajuta mama să obțină banii supraviețuirii în urmă cu un deceniu. Astăzi, este unul dintre golgeterii Europei, transferat cu 4 milioane de euro la Valladolid, în LaLiga.

O poveste impresionantă are acest Shon Weissman. În urmă cu un deceniu, la 14 ani, avea o situație extrem de dificilă în familie. Dormea împreună cu fratele său pe o saltea întinsă pe jos și făcea curățenie în case pentru a-și ajuta mama să obțină banii care le permiteau să supraviețuiască. I-a promis mamei că va ajunge fotbalist și îi va sprijini pe toți. A reușit.

Cea mai scumpă vânzare. Cea mai scumpă achiziție

Valladolid. Tulburătoarea poveste a noului jucător achiziționat de Ronaldo! Făcea curățenie în case la 14 ani


Vârful israelian visa la Maccabi Haifa, clubul preferat unde a crescut, dar a jucat prea puțin acolo. A fost de trei ori împrumutat, la Hapoel Akko, Maccabi Netanya și Ironi Kiryat Shmona, înainte de a fi cedat gratis, definitiv, la Wolfsberger, în 2019. În Austria a explodat.

Golgeterul campionatului, cu 30 de reușite, al 9-lea în ierarhia Ghetei de Aur (primul din afara Top 5 Europa), a făcut alt pas înainte în carieră. Și mai mare decât precedentul. A fost achiziționat de brazilianul Ronaldo la clubul său din LaLiga, Real Valladolid. Suma de transfer: 4 milioane de euro. Cea mai importantă vânzare din istoria lui Wolfsberger și cea mai scumpă achiziție a grupării iberice. "Mă bucur că Shon ne-a ales pe noi", a declarat Ronaldo.

Cadou minunat: soția sa a născut primul copil

După ce a fost prezentat în Spania, Weissman (24 de ani) a plecat imediat la Glasgow, unde naționala Israelului va juca vineri împotriva Scoției, în Liga Națiunilor. Shon a mai primit o veste extraordinară: în urmă cu trei zile, soția sa a născut primul lor copil. O fetiță. 

37de goluri și 8 assisturi a adunat Shon Weissman în 40 de meciuri la Wolfsberger în toate competițiile

800.000 de euroeste salariul anual al lui Weissman la Valladolid, de peste două ori mai mare decât în Austria (350.000)

Tatăl lui Messi a ajuns la Barcelona pentru negocierile finale! Leo va câștiga o sumă ireală la City: „O operațiune care va distruge fotbalul”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Nationala
România - Cipru, ultimul meci din Liga Națiunilor » Cum arată primul „11” gândit de Mircea Lucescu + Cele mai bune cote
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Campionate
Gianni Infantino, președintele FIFA, indignat de scandalul săptămânii din fotbalul mondial » Cere măsuri: „Nu e loc pentru așa ceva!”
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”
Nationala
Prim-ministrul din Kosovo, întâlnire de gradul ZERO cu jucătorii, la două zile de la meciul cu România: „S-a umplut paharul!”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează