Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 19 februarie 2018 10:33
Titularizat la Sevilla, Marco Asensio (22 de ani) a fost omul serii în Betis - Real Madrid, 3-5, după ce, în Ligă, intrase și oferise două pase decisive. "Discuția din vestiar a întors meciul. Am presat mai sus și ne-a ieșit", a dezvăluit Marco.
Săptămâna magică a lui Asensio s-a încheiat cu o nouă reprezentație de gală. Marco l-a salvat din nou pe Zidane, așa cum o făcuse și în Ligă, cu PSG. Atunci a intrat spre final și a contribuit la golurile desprinderii, duminică seară a îmblânzit cu atingerile sale un Betis foarte nărăvaș (5-3) și cu o "dublă" de mare atacant (vezi video AICI).
Gol cu capul, pariu câștigat!
"Când nu ai continuitate, nu poți demonstra unele lucruri", explica puștiul-minune după victoria palpitantă de la Sevilla. Și Asensio chiar nu trebuie să mai stea pe bancă, nici la returul cu parizienii! "Sunt într-o dinamică bună. Discuția din vestiar de la pauză a întors meciul. Am presat mai sus și ne-a ieșit", a dezvăluit omul serii cum a revenit Real de la 1-2 la 4-2 în 20 de minute. "Primul gol a fost un pariu câștigat cu un amic, ce a zis că se tunde zero dacă înscriu cu capul, iar al doilea i-l dedic lui Dani (pe Ceballos l-a îmbrățișat la margine)".
S-a rupt și Marcelo
Madridul a fost nevoit iar să remonteze din cauza slăbiciunilor cronice ale defensivei, a noua oară în ultimele 10 meciuri când primește gol! Fazele fixe, banda dreaptă și neatențiile cronice, speculate de un Joaquin fără vârstă, costă scump. În plus, după Kroos, Zizou a mai pierdut un titular: Marcelo are leziune musculară!
6.000 de goluri în LaLiga e borna istorică atinsă, în premieră, de Real Madrid duminică, o dată cu al doilea gol reușit de Asensio
9 goluriare Asensio în toate competițiile pentru Real în actualul sezon. Este al doilea marcator blanco după Ronaldo, 26 de reușite
"Asensio merită mereu mai mult. Când intră în joc face munca de jos și cu personalitate. Și nu doar asta, ci tot ce face îi reușește. A fost foarte motivat"Zinedine Zidane, antrenor Real
"Partidele mari sunt cele care te motivează. Zidane m-a folosit mai puțin și m-a băgat când a crezut că e oportun, dar acum vreau să profit de ocazie" Marco Asensio, atacant Real