Articol de GSP - Publicat duminica, 03 aprilie 2011 00:00 / Actualizat luni, 04 aprilie 2011 11:06
FC Barcelona a învins în deplasarea de la Villarreal, scor 1-0, graţie golului marcat de fundaşul Gerard Pique în minutul 67, în urma unei faze controversate, gazdele cerînd henţ la preluarea spaniolului dinaintea momentului şutului cu care s-a deschis scorul pe "El Madrigal".
Catalanii s-au distanţat astfel la opt puncte de marea rivală Real Madrid, cu opt etape înaintea finalului sezonului, profitînd de pasul greşit al "galacticilor" lui Jose Mourinho, care au fost învinşi pe propriul teren, scor 0-1, de Sporting Gijon.
Peste două etape are loc marea confruntare dintre Real Madrid şi FC Barcelona, pe "Santiago Bernabeu". În tur, catalanii au învins pe "Nou Camp" cu un incredibil 5-0.