Articol de GSP - Publicat luni, 25 februarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 25 februarie 2013 10:26
Final cu scîntei în vestiarele stadionului ”De Kuip” din Rotterdam după meciul în care echipa locală, Feyenoord, l-a cîştigat în faţa liderului PSV Eindhoven, scor 2-1. Tonul l-a dat atacantul oaspeţilor, Jeremain Lens.
Autor al deschiderii scorului, internaţionalul olandez l-a luat în primire pe fundaşul gazdă Joris Mathijsen imediat ce acesta a apărut de pe teren. I-a reproşat ceva, l-a tras apoi de tricou. Intervenţia celorlalţi jucători, iniţial pentru a aplana conflictul, s-a transformat într-o încăierare generală.
Vezi AICI bătaia.
Cel ce a egalat pentru Feyenoord, Ruben Schaken, a zis: ”A fost o repriză de box ruşinoasă. Adversarii noştri nu s-au grăbit să calmeze situaţia, au arătat că nu ştiu să piardă. Sper să nu aibă consecinţe acest scandal regretabil”.