Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 octombrie 2019 20:00
Adrian Mutu, fostul mare fotbalist român, a fost prezent la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, moderată de Ovidiu Ioanițoaia, programată miercuri, de la ora 20:00, pe GSP.RO, și a dezvăluit că visul lui e s-o antreneze pe Fiorentina.
„Mă dedic meseriei de antrenor și asta voi face sau voi încerca să fac și pe viitor. Îmi place foarte mult. Fotbalul mi-a plăcut de mic, este o pasiune. Dacă nu mai pot să joc, prin antrenorat încerc să rămân implicat în fenomen. Câștig foarte bine, mult peste ce e în România. În comparație cu antrenorii din Liga 1 aș fi pe locul 2 acum la salariu.
Am plecat din România pentru că vreau să învăț această meserie. Și vreau să o învăț foarte bine pentru că mi-am propus să ajung la un nivel mai înalt decât unde sunt eu acum sau Liga 1 din România. Vreau să ajung să antrenez Fiorentina sau o altă echipă din Italia! Dar la Fiorentina este visul meu. Chiar dacă nu este cea mai importantă echipă pentru care am jucat, este cea mai importantă din inima și sufletul meu.
Am avut o perioadă extraordinară ca jucător și vreau să o am și ca antrenor. Fiorentina mi-a rămas în inimă, iar suporterii știu asta. Toată lumea mă cunoaște, iar dacă mergem acum în Firenze mâncăm gratis!”, a declarat Adrian Mutu.
Adrian Mutu (40 de ani) a jucat pentru Fiorentina în perioada 2006-2011 și a rămas idol pentru violeți. De-a lungul carierei a mai evoluat pentru FC Argeș, Dinamo, Inter Milano, Verona, Parma, Chelsea, Juventus, Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune City, ASA Târgu Mureș.
URMĂREȘTE AICI INTREGRAL EMISIUNEA CU ADRIAN MUTU
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”